Sumarul manifestațiilor programate de Ziua Limbii Române. Evenimentele sunt organizate de Primăria Chișinău

Sumarul manifestațiilor programate de Ziua Limbii Române. Evenimentele sunt organizate de Primăria Chișinău

Pe 31 august 2022, de Ziua Limbii Române, în centrul capitalei vor fi organizate manifestări cultural - artistice. Conform programului, începând cu ora 10:00, vor avea loc depuneri de flori la monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt" și în scuarul „Mihai Eminescu".

De la ora 10:30, în Grădina Publică ,,Ștefan cel Mare și Sfânt", va avea loc deschiderea oficială a programului muzical - literar, cu genericul ,,Odă Limbii Române", iar în cadrul evenimentului vor fi decernate diplome premianților tradiționalului concurs municipal ,,Dictare pentru fiecare", ediția a VI-a.

Tot aici chișinăuienii și oaspeții capitalei vor avea parte de un program inedit cu participarea personalităților notorii din domeniul culturii, reprezentanți ai Uniunii Scriitorilor și artiști consacrați: Teo Chiriac, Arcadie Suceveanu, Vladimir Beșleagă, Ion Hadârcă, Cristi Aldea Teodorovici, Cristina Pintilie, Cristina Scarlat, Viorel Burlacu, Vali Boghian etc.

Evenimentul cultural din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt" va fi încununat de „Orchestra municipală de muzică populară a Fraților Advahov" și soliștii: Zinaida Julea, Nicolae Glib, Doina Sulac și Fetele din Botoșani.

De asemenea, începând cu ora 19:00, pe str. Pietonală „Eugen Doga", Primăria Chișinău invită cetățenii să urmărească un spectacol de muzică și poezie, cu genericul ,,Suntem în cuvânt și-n toate...", prezentat de Aldea Teodorovici Orchestra, Natalia Barbu și Cătălin Josan. În cadrul spectacolului va avea loc și promovarea poeziei autohtone de către: Ninela Caranfil, Nicolae Jelescu, Ioana Isac, Maria Pilchin și Andrei Sochircă.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Președintele Academiei Române, despre Ziua Limbii Române: „Limba este principala mărturie a existenței noastre ca români”

Președintele Academiei Române, despre Ziua Limbii Române: „Limba este principala mărturie a existenței noastre ca români”

Ziua Independenței - cum a fost surprinsă sărbătoarea de obiectivele aparatelor de fotografiat (GALERIE FOTO)

Ziua Independenței - cum a fost surprinsă sărbătoarea de obiectivele aparatelor de fotografiat (GALERIE FOTO)

SUA sprijină reformele democratice în Republica Moldova, transmite Antony Blinken de Ziua Independenţei

SUA sprijină reformele democratice în Republica Moldova, transmite Antony Blinken de Ziua Independenţei

Advertoriale
Berea artizanală Keller HOLZ - între pasiune și gust (VIDEO)

Berea artizanală Keller HOLZ - între pasiune și gust (VIDEO)

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)
    DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Dodon l-a felicitat pe Putin cu ocazia zilei de naștere: „Cu mare respect și din toată inima, îl felicit cu ocazia acestei date glorioase”
  • 2
    Kievul vine cu precizări după ce Zelenski a cerut „lovitură preventivă” asupra Rusiei: Se referea la sancțiuni
  • 3
    Cel de-al doilea summit al Comunității Politice Europene va avea loc primăvara viitoare în Republica Moldova. La Chișinău vor veni 44 de lideri europeni
  • 4
    Igor Grosu, despre rezolvarea conflictului transnistrean: După victoria Ucrainei, datele problemei o să se schimbe
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.