Natalia Gavrilița: Limba română este cel mai puternic element identitar care ne definește ca națiune

Natalia Gavrilița: Limba română este cel mai puternic element identitar care ne definește ca națiune

Prim-ministra Natalia Gavrilița a adresat cuvinte de felicitare cetățenilor cu ocazia Zilei Limbii Române. Șefa Guvernului a menționat că limba română este cel mai puternic element identitar care ne definește ca națiune. 

„Puține sunt țările care își sărbătoresc limba pe care o vorbesc așa cum o facem noi. E pentru că, ani la rând, cetățenii au fost lipsiți de ea, iar revenirea la grafia latină și declararea limbii române ca limbă de stat a presupus o luptă aprigă. La o distanță de peste trei decenii de la Mișcarea pentru eliberare națională, vorbim limba maternă fără nicio frică, copiii noștri învață în școli cu predare în limba română și ne bucurăm de biblioteci pline de carte românească.

Limba română este cel mai puternic element identitar care ne definește ca națiune, care arată lumii cine suntem și de unde venim. Ea este vorbită, scrisă și cântată de milioane de oameni în toate colțurile lumii.

Recent, am avut ocazia să stau de vorbă cu câțiva copii din diaspora, reveniți acasă pentru evenimentele organizate de Zilele Diasporei. M-au uimit și bucurat în același timp cu o vorbire românească superbă. Chiar dacă era cu un pic de accent italian, francez sau iordanian, acești tineri și copii fac eforturi pentru a păstra legătura cu baștina lor, ba chiar și cu a părinților lor. Prin limba română, copiii diasporei nu doar păstrează legătura cu bunicii și rudele din Moldova, ei își definesc identitatea.

Pentru sacrificiu, trudă și curaj le suntem recunoscători generațiilor de intelectuali care au păstrat și apărat limba română. Să-i cinstim în memoria noastră și să le mulțumim celor care continuă să cultive cu demnitate dragostea de grai matern.  

Oriunde ne poartă pașii și viața, acolo unde auzim că se vorbește limba română avem mereu sentimentul de „acasă”. Iar cel mai frumos omagiu pe care putem să-l aducem limbii române este s-o învățăm, s-o prețuim și să o vorbim corect!” a declarat Natalia Gavrilița în mesajul de felicitare. 

Menționăm că, în Republica Moldova este marcată Ziua Limbii Române. Se împlinesc 33 de ani de când pe teritoriul Republicii Moldova a fost decretată limba română ca limbă de stat, iar alfabetul latin și-a revenit în drepturi după aproape jumătate de veac. Cu această ocazie, au avut loc depuneri de flori.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Republica Moldova sărbătorește Ziua Limbii Române. Au avut loc depuneri de flori (LIVE)

Republica Moldova sărbătorește Ziua Limbii Române. Au avut loc depuneri de flori (LIVE)

De Ziua Limbii Române, Ambasadorul SUA în R. Moldova recită versurile lui Grigore Vieru (VIDEO)

De Ziua Limbii Române, Ambasadorul SUA în R. Moldova recită versurile lui Grigore Vieru (VIDEO)

Sumarul manifestațiilor programate de Ziua Limbii Române. Evenimentele sunt organizate de Primăria Chișinău

Sumarul manifestațiilor programate de Ziua Limbii Române. Evenimentele sunt organizate de Primăria Chișinău

Advertoriale
IuteCredit a ales câștigătoarea tombolei „Câștigă o vacanță în Thailanda”! (VIDEO)

IuteCredit a ales câștigătoarea tombolei „Câștigă o vacanță în Thailanda”! (VIDEO)

Marchează Ziua Națională a Vinului, ediția a XXI-a, alături de maib și Mastercard

Marchează Ziua Națională a Vinului, ediția a XXI-a, alături de maib și Mastercard

Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești
  • 2
    Atac armat la o școală din Rusia: Cel puțin 13 oameni au fost uciși, dintre care șapte copii
  • 3
    Primele reacții, după premiera mondială a filmului CARBON: „Este un val nou și proaspăt al filmului moldovenesc” (VIDEO)
  • 4
    Deputații moldoveni care cunosc portugheză, germană, ebraică sau câți poligloți sunt printre parlamentari
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.