Polonia cere peste 1.300 de miliarde de euro din partea Germaniei pentru achitarea reparațiilor de război

Polonia cere peste 1.300 de miliarde de euro din partea Germaniei pentru achitarea reparațiilor de război
foto simbol: The Times of Israel

Polonia cere peste 1.300 de miliarde de euro din partea Germaniei pentru achitarea reparațiilor de război, a anunțat liderul partidului de la guvernare, Jaroslaw Kaczynski. Acesta a precizat că Varșovia va înainta o cerere oficială în acest sens Berlinului, transmite Agerpres.

O estimare anterioară, menţionată de un parlamentar polonez în 2019, indica circa 850 de miliarde de euro. Partidul Lege şi Justiţie a evocat de mai multe ori în trecut problema reparaţiilor de război, dar fără ca vreo cerere oficială în acest sens să fie transmisă Berlinului. Acum însă, Kaczynski, liderul de facto al Poloniei, a promis că o va face, deşi a admis că procesul obţinerii unor sume ar putea fi „lung şi dificil''.

„Suma prezentată a fost calculată folosind metoda cea mai limitată, precaută, aşadar este posibil ca ea că crească”, a mai declarat Kaczynski, la o conferinţă de presă organizată după ce o comisie parlamentară poloneză a prezentat un raport în trei volume despre pierderile economice, patrimoniale şi umane provocate Poloniei de către Germania în al Doilea Război Mondial în perioada 1939-1945.

Din suma totală „o parte foarte serioasă reprezintă compensaţia pentru moartea a peste 5,2 milioane de cetăţeni polonezi”, a mai spus liderul partidului polonez de guvernământ, evocând faptul că „ocupaţia” germană a fost „'incredibil de criminală, incredibil de crudă şi a cauzat efecte care, în numeroase cazuri, se simt şi în ziua de azi”.

Guvernul de la Berlin nu a reacţionat deocamdată la aceste declaraţii, dar a precizat în alte dăţi că problema reparaţiilor de război pentru Polonia a fost închisă după ce guvernul comunist polonez din anul 1954 a semnat atunci un acord cu fosta Republică Democrată Germană (RDG) prin care Varşovia renunţa la cererile privind compensaţiile. Însă actualul guvern polonez consideră acel acord drept ilegal.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Polonia consideră rupte acordurile cu UE privind reformele judiciare şi acuză Bruxellesul că o sancţionează mai dur ca pe Rusia

Polonia consideră rupte acordurile cu UE privind reformele judiciare şi acuză Bruxellesul că o sancţionează mai dur ca pe Rusia

Polonia a cumpărat aproape 400 de tancuri şi obuziere din Coreea de Sud

Polonia a cumpărat aproape 400 de tancuri şi obuziere din Coreea de Sud

Polonia vrea să crească cheltuielile pentru apărare până la 3% din PIB, preconizând ca acestea să ajungă 120 de miliarde de euro până în 2035

Polonia vrea să crească cheltuielile pentru apărare până la 3% din PIB, preconizând ca acestea să ajungă 120 de miliarde de euro până în 2035

Advertoriale
Berea artizanală Keller HOLZ - între pasiune și gust (VIDEO)

Berea artizanală Keller HOLZ - între pasiune și gust (VIDEO)

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)
    DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Dodon l-a felicitat pe Putin cu ocazia zilei de naștere: „Cu mare respect și din toată inima, îl felicit cu ocazia acestei date glorioase”
  • 2
    Kievul vine cu precizări după ce Zelenski a cerut „lovitură preventivă” asupra Rusiei: Se referea la sancțiuni
  • 3
    Cel de-al doilea summit al Comunității Politice Europene va avea loc primăvara viitoare în Republica Moldova. La Chișinău vor veni 44 de lideri europeni
  • 4
    Igor Grosu, despre rezolvarea conflictului transnistrean: După victoria Ucrainei, datele problemei o să se schimbe
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.