Trei persoane au fost reținute în dosarul finanțării Partidului Șor. Ar fi falsificat rapoartele privind gestiunea financiară

Trei persoane au fost reținute în dosarul finanțării Partidului Șor. Ar fi falsificat rapoartele privind gestiunea financiară

La 2 septembrie ofițerii de urmărire penală au efectuat patru percheziții în dosarul finanțării Partidului Șor, inclusiv la un președinte al unei organizații teritoriale raionale a partidului. În urma acestora, oamenii legii au reținut trei persoane pentru un termen de 72 de ore.

Persoanelor reținute le este imputată infracțiunea de complicitate la săvârșirea falsificării rapoartelor privind gestiunea financiară a partidului și acceptarea finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat.

Totodată, la 2 septembrie, judecătorului de instrucție i-a fost înaintat demersul privind prelungirea termenului măsurii de „arestarea preventivă” în privința Marinei Tauber cu încă 30 de zile, data ședinței de examinare a demersului urmând să fie fixată de instanța de judecată.

Despre rezultatele acțiunilor de urmărire penală pe caz, procurorii vor informa ulterior, în măsura în care prezentarea unor date din dosar nu va periclita buna desfășurare a investigațiilor penale.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Procurorii anticorupție efectuează noi percheziții în dosarul finanțării Partidului Șor

Procurorii anticorupție efectuează noi percheziții în dosarul finanțării Partidului Șor

 „Free Marina, jos Maia” - un nou protest la Președinție. Susținătorii Partidului Șor cer eliberarea Marinei Tauber (LIVE)

„Free Marina, jos Maia” - un nou protest la Președinție. Susținătorii Partidului Șor cer eliberarea Marinei Tauber (LIVE)

A fost reținută una din cele șapte persoane care au părăsit R. Moldova, pentru a se eschiva de la urmărirea penală în dosarul finanțării ilegale a Partidului „Șor”

A fost reținută una din cele șapte persoane care au părăsit R. Moldova, pentru a se eschiva de la urmărirea penală în dosarul finanțării ilegale a Partidului „Șor”

Advertoriale
Berea artizanală Keller HOLZ - între pasiune și gust (VIDEO)

Berea artizanală Keller HOLZ - între pasiune și gust (VIDEO)

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)
    DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Dodon l-a felicitat pe Putin cu ocazia zilei de naștere: „Cu mare respect și din toată inima, îl felicit cu ocazia acestei date glorioase”
  • 2
    Kievul vine cu precizări după ce Zelenski a cerut „lovitură preventivă” asupra Rusiei: Se referea la sancțiuni
  • 3
    Cel de-al doilea summit al Comunității Politice Europene va avea loc primăvara viitoare în Republica Moldova. La Chișinău vor veni 44 de lideri europeni
  • 4
    Igor Grosu, despre rezolvarea conflictului transnistrean: După victoria Ucrainei, datele problemei o să se schimbe
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.