Ajutorul de 3.000 de lei pentru bugetari, asigurarea cu lemne de foc și reforma APL, printre subiectele discuției dintre Gavrilița și membrii CALM

Ajutorul de 3.000 de lei pentru bugetari, asigurarea cu lemne de foc și reforma APL, printre subiectele discuției dintre Gavrilița și membrii CALM
foto: gov.md

Ajutorul unic de 3.000 de lei pentru bugetarii ale căror salarii nu depășesc 15.000 de lei, asigurarea cu lemne de foc a populației și reforma administrației publice locale, sunt câteva din subiectele discuției dintre prim-ministra Natalia Gavrilița și membrii Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).

Întrevederea cu membrii Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a avut loc marți, 6 septembrie. În cadrul ședinței a fost subliniată importanța menținerii unui dialog activ între Guvern și administrația publică locală, pentru a contribui în continuare la soluționarea rapidă a problemelor existente în localități și la dezvoltarea comunităților.

În discuții, șefa Executivului a menționat că fortificarea parteneriatului cu administrația publică locală rămâne o prioritate, iar sporirea receptivității autorităților la nevoile cetățenilor este sarcina de bază a acestei conlucrări.

„În toate vizitele mele în teritoriu țin neapărat să am o întâlnire cu primarii din raion. Cunosc problemele existente și după fiecare vizită, revenind la Guvern, le discut cu colegii mei pentru a găsi soluții. Vreau să vă spun că avem deja rezultate și vom continua să muncim în vederea realizării obiectivului comun - creșterea calității vieții cetățenilor noștri”, a menționat prim-ministra.

Drept exemplu, prim-ministra a adus mai multe probleme semnalate de reprezentanții APL care au fost  deja soluționate. Astfel, începând cu anul 2022, încasările din taxa pentru folosirea drumurilor constituie surse de venit ale bugetelor locale, ceea ce sporește considerabil capacitățile primăriilor de finanțare a proiectelor de infrastructură. De asemenea, Guvernul a aprobat proiectul care prevede trecerea bunurilor transmise în contul cotelor-părţi valorice din patrimoniul fostelor întreprinderi agricole în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale. Totodată, Natalia Gavrilița s-a referit și la problema regimului juridic al iazurilor, care va fi soluționată prin aprobarea unei Hotărâri de Guvern în ședința de mâine a Cabinetului de miniștri.

Reprezentanții autorităților publice locale au abordat mai multe subiecte ce țin de asigurarea cetățenilor cu lemne de foc, modul de stabilire a moratoriului temporar privind încadrarea personalului din APL, dar și pregătirea reformei APL. Un subiect aparte l-a constituit salarizarea în sectorul bugetar. În context, prim-ministra a ținut să menționeze că aceasta este o problemă atât la nivel local, cât și central, iar pentru ameliorarea situației, în luna septembrie, Executivul va veni cu câteva măsuri extraordinare, care țin cont de capacitățile bugetare ale APL. Printre acestea se numără creșterea salariilor pentru bugetari și oferirea de către Guvern a unui ajutor unic, în valoare de 3..000 lei,  pentru angajații din sectorul bugetar cu un salariu mai mic de 15.000 de lei.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Începând cu 5 septembrie se aplică noi prețuri plafon pentru călătoriile raionale și interraionale

Începând cu 5 septembrie se aplică noi prețuri plafon pentru călătoriile raionale și interraionale

În medie, un moldovean cheltuie lunar 3.000 de lei.  Aproape 42% din bani sunt pentru consumul de alimente (GRAFIC)

În medie, un moldovean cheltuie lunar 3.000 de lei. Aproape 42% din bani sunt pentru consumul de alimente (GRAFIC)

Executivul promite majorarea unor salarii cu 6% și ajutor unic de 3.000 de lei pentru cei cu venit sub 15.000. Ce ajutor vor primi pensionarii și mediul de business

Executivul promite majorarea unor salarii cu 6% și ajutor unic de 3.000 de lei pentru cei cu venit sub 15.000. Ce ajutor vor primi pensionarii și mediul de business

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Anti-protest în centrul capitalei. Două femei își manifestă susținerea pentru președinta Maia Sandu (VIDEO)
  • 2
    Odesa a fost ținta atacurilor inamice. A fost lovită clădirea administrativă din centrul orașului
  • 3
    Un nou protest organizat de Partidul Șor în fața Parlamentului. Urmăriți în direct imagini de la manifestație (LIVE)
  • 4
    Poliția sesizează repetat Primăria Chișinău despre încălcările admise la protestul din fața Parlamentului: „Nu s-a luat atitudine”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.