De la gestionarea pandemiei, până la insulte adresate unor țări și culturi. Cele mai mari gafe comise de Boris Johnson cât a fost la conducerea Marii Britanii (VIDEO)

De la gestionarea pandemiei, până la insulte adresate unor țări și culturi. Cele mai mari gafe comise de Boris Johnson cât a fost la conducerea Marii Britanii (VIDEO)

Domnia lui Boris Johnson ca prim-ministru al Marii Britanii a ajuns la final odată cu învestirea lui Liz Truss în fruntea Partidului Conservator. De la „Partygate” și până la gestionarea defectuoasă a pandemiei de COVID-19 și la insultele pe care le-a adresat unor orașe, țări și chiar întregi culturi, fostul premier a comis o serie de gafe majore care au dus într-un final la căderea sa de la șefia partidului și, totodată, de la conducerea Regatului Unit, scrie publicația britanică Metro, citată de Digi24.

Liz Truss, care l-a lăudat pe „prietenul” Johnson în discursul său de învestire, a obținut 81.326 de voturi de la membrii Partidului Conservator, în comparație cu cele 60.399 de voturi primite de Rishi Sunak, contracandidatul lui Truss.

Cu toate că ambii candidați au refuzat să îi ofere lui Johnson vreun rol în viitoarea administrație care va conduce Marea Britanie, fostul premier s-a ferit să respingă ideea de a reveni la un moment dat la șefia partidului, potrivit The Independent. Există deja speculații conform cărora Johnson ar urma să pună la cale o revenire la putere în stilul lui Donald Trump. La fel ca fostul președinte american, cariera sa politică a fost plină de gafe – unele mai catastrofale decât altele.

„Lăsați să se adune mii de cadavre”, în timpul pandemiei

Fostul consilier-șef al lui Johnson, Dominic Cummings, a spus că în timp ce Covid se răspândea prin toată țara, prim-ministrul britanic ar fi spus „lăsați să se adune mii de cadavre”, în loc să impună o a treia carantină.

Un purtător de cuvânt al Partidului Laburist a spus la acea vreme: „Dacă acest raport este adevărat, acestea sunt comentarii cu adevărat șocante și dezgustătoare.” „Este greu de imaginat cum se vor simți citind [comentariile] familiile care au pierdut persoane dragi [din cauza îmbolnăvirii] cu Covid. Boris Johnson trebuie să facă o declarație publică în cel mai scurt timp pentru a oferi un răspuns față de acest raport.”

O altă gafă majoră a lui Johnson legată de felul în care a gestionat pandemia a fost refuzul de a recunoaște gravitatea infectării cu virusul. Fostul premier nu a luat parte la întâlnirile Cobra, în timp ce se lăuda că a dat mâna cu pacienți care sufereau de boală când a vizitat un spital.

La scurt timp, Johnson a făcut Covid și, cu toate că simptomele sale inițiale au fost minore, starea predecesorului lui Truss s-a înrăutățit rapid, acesta având nevoie să se interneze la spital, acolo unde medicii i-au salvat viața.

Johnson le povestește marilor afaceriști britanici despre „Peppa Pig”

Premierul de la acea vreme a rămas fără glas, la propriu, în timpul unui discurs foarte important susținut în cadrul Confederației Industriei Britanice în fața liderilor din domeniul afacerilor și a început să discute cu aceștia despre parcul de distracții Peppa Pig World.

Johnson s-a străduit timp de 20 de secunde să își continue discursul, în timp ce căuta prin textele pe care le avea la dispoziție și își cerea în mod repetat scuze. În timp ce se adresa participanților conferinței anuale, Johnson s-a comparat cu Moise, a imitat sunetul scos de motorul unei mașini, a făcut glume nepotrivite, s-a încurcat în cuvinte și i-a pus pe directorii de companii aflați la întâlnire să ridice mâna dacă au vizitat Peppa Pig World.

Premierul a adormit la summitul pentru combaterea schimbărilor climatice

Oponenții politici ai lui Johnson și activiștii de mediu s-au arătat indignați atunci când fostul premier a fost surprins cu ochii închiși în timpul ceremoniei de deschidere de la conferința Cop26. Johnson ședea între secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și David Attenborough.

Boris Johnson David Attenborough

Boris Johnson și David Attenborough la COP26. Foto: Profimedia Images 4. O eroare prin care i-a pus în pericol viața unei britanice deținută în Iran În timpul unei audieri din 2017, Johnson, ministrul de externe de la acea vreme, a afirmat în mod eronat că Nazanin Zaghari-Ratcliffe instruia jurnaliști din regiune. 

După comentariile lui Johnson, britanica de 38 de ani a fost târâtă în fața unei curți de justiție din Iran și i s-a spus că i s-ar putea dubla sentința. Lui Johnson i s-a cerut la acea vreme să își dea demisia pentru greșeala făcută și a fost nevoit să își ceară scuze la 12 zile după ce a făcut remarcile. 

Britanica a fost eliberată anul acesta.

Johnson s-a ascuns într-un frigider ca să evite un reporter

Boris Johnson s-a ascuns într-un frigider industrial pentru a scăpa de un reporter TV care încerca să îi ia interviu în pragul alegerilor generale din 2019.

Când a fost abordat de reporterul emisiunii Good Morning Britain, Johnson a spus „voi reveni într-o secundă”, înainte să dispară în spatele ușilor frigiderului.

Premierul a comparat femeile care poartă burqa și niqab cu niște cutii poștale

Într-un articol pentru The Daily Telegraph – o contribuție săptămânală care i-a adus 275.000 de lire pe an – Johnson a descris hainele purtate de unele femei musulmane ca fiind opresive, adăugând că este „absolut ridicol” că oamenii „aleg să se plimbe arătând ca niște cutii poștale”.

„Dacă o studentă vine la școală sau la un curs universitar arătând ca un jefuitor de bancă atunci la fel: autoritățile ar trebui să discute deschis cu cei pe care li se cere să îi instruiască”, a spus Johnson.

Orașul din Libia care ar avea un viitor strălucit după ce vor fi „înlăturate cadavrele”

Întrebat despre o vizită recentă pe care Johnson a efectuat-o în 2017 în Libia, acolo unde luptele continuă chiar și la opt ani după căderea lui Muammar Gaddafi, fostul premier a lăudat „țara incredibilă” cu „nisipuri albe ca oasele”.

„Există un grup de afaceriști britanici, niște persoane minunate care vor să investească în Sirte pe coastă, în apropiere de locul în care Gaddafi a fost capturat și executat”, a adăugat Johnson. „

Ei au o viziune luminată de a transforma Sirte în următorul Dubai. Singurul lucru pe care trebuie să-l facă este să dea la o parte cadavrele”. 

Africa - „acea țară”

Reflectând asupra primelor trei luni în postul de ministru de externe al Marii Britanii, Johnson s-a referit la continentul african cu apelativul „acea țară”, în timp ce declara că lumea a devenit „mai puțin sigură, mai periculoasă și mai îngrijorătoare” decât a fost cu un deceniu în urmă.

Johnson a părut să sugereze că Africa ar beneficia de pe urma adoptării valorilor britanice, avertizând că mai mulți lideri erau mai interesați să devină mai autoritari.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Liz Truss va fi noua prim-ministră a Marii Britanii. Evoluția politică a oficialei care-l va înlocui pe Boris Johnson

Liz Truss va fi noua prim-ministră a Marii Britanii. Evoluția politică a oficialei care-l va înlocui pe Boris Johnson

Boris Johnson afirmă că Putin n-ar fi declanșat războiul din Ucraina „dacă era femeie”. Peskov dă replica: „Freud visa la un asemenea obiect de studiu”

Boris Johnson afirmă că Putin n-ar fi declanșat războiul din Ucraina „dacă era femeie”. Peskov dă replica: „Freud visa la un asemenea obiect de studiu”

Moscova îi interzice premierului britanic Boris Johnson intrarea pe teritoriul Rusiei

Moscova îi interzice premierului britanic Boris Johnson intrarea pe teritoriul Rusiei

Advertoriale
Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    ANRE a aprobat noul preț pentru energia electrică furnizată de S.A. „Energocom”
  • 2
    Alexei Navalnîi și Svetlana Tihanovskaia, propuși pentru Premiul Nobel pentru Pace. Decernarea va avea loc de ziua lui Putin
  • 3
    Sală arhiplină la Palatul Național. Peste 1.800 de spectatori au urmărit filmul CARBON în cadrul premierei naționale
  • 4
    Etapă finală: Putin a semnat legile de anexare a teritoriilor ucrainene (HARTĂ)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.