În trei luni, moldovenii au vorbit la telefonul mobil 1,5 miliarde de minute, cu 11% mai puțin decât în în aceeași perioadă a anului trecut

În trei luni, moldovenii au vorbit la telefonul mobil 1,5 miliarde de minute, cu 11% mai puțin decât în în aceeași perioadă a anului trecut

În perioada aprilie-iunie a anului curent, cetățenii Republicii Moldova au vorbit la telefoanele mobile mai puțin decât la în aceeași perioadă a anului 2021 cu peste 11%. Astfel, volumul total al  traficului realizat a însumat circa 1,5 miliarde de minute. Cel puțin, asta arată datele statistice despre evoluţia pieţei serviciilor de telefonie mobilă, prezentate de Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI). Totodată, s-a majorat numărul total al utilizatorilor față de finalul anului 2021, cu aproape 8% și a constituit 5,1 milioane.

Creșterea numărului total a utilizatorilor de telefonie mobilă a fost atestată la toți cei trei furnizori de comunicații mobile. Astfel, numărul utilizatorilor Orange Moldova a crescut cu 4,1% și a alcătuit puțin peste 2,5 milioane, baza de utilizatori ai companiei Moldtelecom s-a mărit cu 11,2% și a constituit 666,3 mii, iar baza utilizatorilor Moldcell s-a majorat cu 14,5% și a totalizat puțin peste 1,9 milioane de utilizatori.

Din numărul total de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobilă, utilizatorii activi au constituit 4,2 milioane, iar utilizatorii pasivi – circa 899 de mii.

Aceleași date arată, că volumul traficului generat de utilizatori în rețelele proprii s-a diminuat cu 16,7% și a însumat 992 de milioane de minute, volumul traficului generat către rețelele fixe a scăzut cu 16% și a alcătuit 58,7 milioane de minute, iar volumul traficului generat către alte rețele mobile s-a majorat cu 4,7% și a totalizat 430 de milioane de minute. În consecință, traficul mediu lunar (MoU) de minute vorbite de un utilizator în perioada de raportare a scăzut cu 24,1% și a constituit 237 de minute, iar durata medie a unui apel a fost de 1,9 minute.

În perioada de raportare, venitul mediu lunar per utilizator (ARPU) a scăzut cu 15,2% şi a alcătuit 57,8 lei. Orange Moldova a înregistrat un ARPU de 70,4 lei, Moldtelecom - de 49,6 lei și Moldcell – de 43,1 lei.

Cotele de piață ale celor trei furnizori de servicii de telefonie mobilă, în funcţie de veniturile obținute, au fost următoarele: Orange Moldova - 63%, Moldcell – 29% şi Moldtelecom – 8%.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Mai folosesc moldovenii telefonul fix? În primele trei luni ale anului s-a redus numărul de abonați și volumul de minute

Mai folosesc moldovenii telefonul fix? În primele trei luni ale anului s-a redus numărul de abonați și volumul de minute

Cinci din zece respondenți dețin un cont bancar. Majoritatea achită serviciile comunale și de telefonie (SONDAJ)

Cinci din zece respondenți dețin un cont bancar. Majoritatea achită serviciile comunale și de telefonie (SONDAJ)

În anul 2021, baza de abonați a operatorilor de servicii de telefonie mobilă a crescut, dar au scăzut veniturile

În anul 2021, baza de abonați a operatorilor de servicii de telefonie mobilă a crescut, dar au scăzut veniturile

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O factură la gaz pentru încălzirea unui apartament de 70 metri pătrați ar putea ajunge până la 4.200 de lei. Ce arată calculele unui economist
  • 2
    Kadîrov refuză să ia parte la „mobilizarea parțială” anunțată de Vladimir Putin. Mitinguri anti-război au avut loc la Groznîi
  • 3
    S-ar putea să vedeți tehnică militară pe drumurile din țară. Ministerul Apărării explică: Nu vă panicați
  • 4
    Ambasada R. Moldova în Federația Rusă va lucra și în weekend. Motivul - numărul mare de cereri pentru perfectarea titlurilor de călătorie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.