Luminile turnului Eiffel vor fi stinse mai devreme pentru a economisi energie. Ce alte măsuri au fost luate în Paris

Luminile turnului Eiffel vor fi stinse mai devreme pentru a economisi energie. Ce alte măsuri au fost luate în Paris

Parisul va stinge luminile turnului Eiffel cu o oră mai devreme decât în mod obişnuit, va reduce temperatura apei în piscinele şi va amâna încălzirea clădirilor publice în scopul economisirii energiei în iarna aceasta, a spus marţi primarul oraşului, scrie Reuters.

Măsurile au drept scop îndeplinirea obiectivului enunţat de preşedintele Emmanuel Macron potrivit căruia industria, locuinţele şi autorităţile municipale trebuie să-şi reducă consumul de energie cu 10% drept răspuns la sistarea de către Rusia a aprovizionării cu gaze şi ca urmare a creşterii preţurilor la energie.

Peste tot în Europa, statele sunt în căutarea unor modalităţi de a reduce consumul de energie şi de a-şi umple depozitele de gaze ca pregătire pentru o posibilă întrerupere completă.

Franţa nu este la fel de expusă la gazele ruseşti ca alţi vecini, dar un număr record de întreruperi ale reactoarelor nucleare a forţat țara să importe energie, deşi în mod normal ar fi un exportator, exacerbând presiunea pe pieţele de energie.

Turnul Eiffel este în prezent iluminat până la ora 1:00 printr-un sistem de lumini care îi conferă o aură aurie. La finalul fiecărei ore de iluminare, scânteiază graţie celor 20.000 de becuri. Închiderea luminilor monumentului la 23:45 ar însemna o reducere de 4% în consumul de energie.

Primarul orașului a precizat că începând din 23 septembrie, luminile din clădirile publice pariziene vor fi stinse la ora 22:00, iar temperatura din piscine va fi redusă la 25 de grade Celsius de la 26 de grade Celsius. Încălzirea în clădirile publice va fi redusă la 18 grade Celsius.

Factura la energie a capitalei va ajunge la 90 de milioane de euro anul acesta, cu 35 de milioane de euro mai mult decât în mod normal chiar dacă contractele pe termen lung la electricitate şi gaze protejează autorităţile de creşterile exacerbate ale preţurilor.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Comisia Europeană renunță la plafonarea prețului gazelor rusești. Oficialii plănuiesc introducerea unei „taxe de solidaritate” pentru companiile din energie

Comisia Europeană renunță la plafonarea prețului gazelor rusești. Oficialii plănuiesc introducerea unei „taxe de solidaritate” pentru companiile din energie

Austria: Guvernul a decis să plafoneze prețul energiei electrice pentru gospodării la 10 eurocenți pentru 1 kwh

Austria: Guvernul a decis să plafoneze prețul energiei electrice pentru gospodării la 10 eurocenți pentru 1 kwh

Spînu: Riscuri pe domeniul energiei electrice în R. Moldova sunt foarte mici. Cât de diversificată este piața de unde putem procura

Spînu: Riscuri pe domeniul energiei electrice în R. Moldova sunt foarte mici. Cât de diversificată este piața de unde putem procura

Advertoriale
Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    ANRE a aprobat noul preț pentru energia electrică furnizată de S.A. „Energocom”
  • 2
    Alexei Navalnîi și Svetlana Tihanovskaia, propuși pentru Premiul Nobel pentru Pace. Decernarea va avea loc de ziua lui Putin
  • 3
    Sală arhiplină la Palatul Național. Peste 1.800 de spectatori au urmărit filmul CARBON în cadrul premierei naționale
  • 4
    Etapă finală: Putin a semnat legile de anexare a teritoriilor ucrainene (HARTĂ)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.