Credite pentru business: Care sunt posibilitățile de finanțare și de ce experții recomandă contractarea creditelor pentru dezvoltarea afacerii

Credite pentru business: Care sunt posibilitățile de finanțare și de ce experții recomandă contractarea creditelor pentru dezvoltarea afacerii

În 2020, 18% din companiile din Moldova erau predispuse să contracteze credite, notează un raport  al AmCham. Astfel, practic fiecare a cincea companie analiza oportunitatea de creditare drept instrument investițional și/sau instrument de reducere a impactului pandemiei. Totuși, antreprenorii continuă să rămână destul de sceptici atunci când este vorba de contractarea unui credit și preferă să investească în business din resurse proprii. Pentru a face lumină în ceea ce ține de creditarea afacerilor,  AGORA a discutat cu directorul program „Mediu de afaceri și IMM” al Expert Group, Stas Madan, despre metodele de finanțare a unei întreprinderi, care este procedura de contractare a unui credit și  ce ar trebuie să întreprindă instituțiile statului pentru a facilita finanțarea antreprenorilor. 

Vreau să îmi deschid o afacere, de unde iau bani? 

Stas Madan menționează că există trei soluții de a obține un credit pentru business.

Publicitate

„Prima opțiune este sectorul bancar, cele 11 bănci comerciale din Republica Moldova. O altă opțiune ar fi organizațiile de creditare nebancară - OCN-urile, și cea de-a treia opțiune pentru antreprenorii din mediul rural care fac parte dintr-o asociație de economie și împrumut de unde ar putea lua anumite resurse. Deocamdată acestea sunt opțiunile pe care le oferă sistemul financiar”, spune expertul. 

Potrivit companiei de contabilitate și consultanță fiscală DAD Accountant, majoritatea băncilor oferă împrumuturi atât afacerilor deja existente de ceva timp, cât și afacerilor recent înființate. Creditele pot fi obținute atât cu scopul de majorare a capitalului, cât și cu scop investițional. Pentru a obține un credit corporativ pentru afacere, antreprenorul va trebui să parcurgă următorii pași descriși: să aleagă creditorul; să afle care este setul de acte pe care acesta îl solicită pentru a elibera împrumutul; să se asigure că ar putea oferi ceva în gaj; să depună o cerere de credit, să analizeze și să semneze contractul de creditare.

Stas Madan a afirmat că sunt și oportunități de finanțare oferite se stat.

„Noi avem organizația pentru dezvoltarea antreprenoriatului care are diferite programe de stat țintite pentru diferite categorii de antreprenori și inclusiv există programul START pentru tineri, care oferă posibilitatea de a obține un grant până la 250 de mii de lei. Plus la aceasta există posibilitatea de a contracta un credit la o rată preferențială mai joasă decât antreprenorul ar obține-o dacă ar merge în condiții obișnuite la o bancă sau la o organizație de creditare nebancară. Mai există un program pentru migranți sau pentru rudele migranților - PARE 1+1, care în principiu la fel oferă posibilitatea să atragă în afacere și o porțiune de grant”, explică Stas Madan.

În 2020, Republica Moldova cuprindea peste 160 de Organizații de Creditare Nebancare active, potrivit datelor publicate de Comisia Națională a Pieței Financiare.

Birocrația - o piedică pentru contractarea creditelor 

„Aici avem și o problemă. După frauda bancară, sectorul bancar și-a schimbat cerințele față de business și acestea au devenit foarte dure. Și asta pentru că s-au implementat alte standarde de prudență și pentru o perioadă creditele au început să fie mai prohibitive, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, care au o cultură antreprenorială mai redusă și respectiv le este mai greu să se conformeze la toate cerințele pe care le cer instituțiile financiare de la ei”, subliniază expertul. 

În cazul afacerilor gajul este principalul element prin care băncile își acoperă riscul atunci când oferă resursele de creditare, spune Stas Madan.

„Poate fi eventual și această fidejusiune, dar ea de obicei se utilizează de obicei la creditele acordate persoanelor fizice. Când vorbim de afaceri, totuși gajul este principalul element, pentru că de obicei afacerea are anumite active, imobile, clădiri, utilaje și atunci acestea pot fi puse în gaj la bancă”, explică Madan.

Expert: Ia un credit! Nu folosi resursele proprii pentru dezvoltarea afacerii

Expertul a găsit și o explicație pentru frica antreprenorilor de a lua credite pentru dezvoltarea business-urilor, asta deși experții recomanda finanțarea din exterior în detrimentul folosirii resurselor proprii în acest scop.

„În general, dacă analizăm tendința ultimilor ani, vedem că în Republica Moldova profită foarte puțin de așa-numitul efect de levier financiar, atunci când poți să îți crești afacerea prin contractări de finanțări din afară. Deci modelul de business în Moldova în general e așa că afacerile mai mult se finanțează din banii proprii și asta de fapt este o constrângere de dezvoltare pentru că prin apelarea la resursele de creditare, acest proces de dezvoltare a întreprinderilor ar putea deveni mult mai dinamic”, spune Stas Madan. 

Expertul subliniază că minimizarea riscurilor contractării unui credit depinde de antreprenor. 

„În mare parte totul depinde de cel care contractează creditul, cât de pregătit este, cât de bine a calculat în planul său de afaceri, cât de fezabil este în ceea ce dorește să investească atunci când ia acel credit. În principiu controlul riscului depinde de debitor, adică de cel care contractează creditul” explică expertul.

Creșterea culturii antreprenoriale - tema pentru acasă a autorităților

Stas Madan consideră că autoritățile trebuie să investească foarte mult în cultura afacerilor, pentru ca acest domeniu să se dezvolte.

„Mulți antreprenori nu reușesc să pună pe hârtie argumentele potrivite și nu reușesc să convingă instituția financiară că este solvabil și că poate avea o afacere bună.  În general statul trebuie să investească mult în procesul de creștere al culturii antreprenoriale în societate. Un alt element ține de faptul că băncile, după frauda bancară au fost nevoite ca urmare a modificărilor legislative să ia unele măsuri destul de dure atunci când evaluează clienții”. 

Expertul susține că Comisia de profil din Parlament, Banca Națională și Comisia Națională a Pieței Financiare trebuie să facă o analiză minuțioasă a acestui sector și să relaxeze anumite condiții de contractare a creditelor.

 „Trebuie să se relaxeze anumite condiții pentru ca mai multe afaceri să devină bancabile, mai mulți potențiali debitori să fie eligibili pentru a contracta aceste credite. Un alt element care cred că în anii următori va stimula contractarea de credite ține de procesul de digitalizare. Acest lucru va apropia afacerile de alte metode de finanțare, inclusiv contractarea de credite. Eficientizarea finanțării mai ține și de activitatea pe alb a afacerilor. Unul din motivele pentru care afacerile nu pot contracta credite ține de faptul că o parte din business nu este în cadrul formal. Odată ce s-ar depune mai multe eforturi ca antreprenorii să fie stimulați să treacă pe alb, întreprinderile ar deveni automat admise către contractarea de credite” menționează Stas Madan. 

Potrivit unui raport lunar al Băncii Naționale a Moldovei, în luna iulie 2022, creditele noi acordate au constituit 3.637.200.000 de lei, în descreștere cu 17,6 la sută față de luna iulie 2021.

Circa 77,6% din totalul creditelor oferite în iulie au fost direcționate către persoanele juridice, 19,9% către persoanele fizice și 2,4% către persoanele care practică activitate. 

...

Sursa: BNM

Din perspectiva termenelor de acordare, cele mai solicitate au fost creditele cu termene de la doi până la cinci ani, cu o pondere de 58,3 la sută în totalul creditelor acordate. Volumul acestor credite acordate persoanelor juridice a constituit 45,5 la sută din totalul creditelor.

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal