70 de accidente cu implicarea transportului agricol de la începutul anului: Polițiștii comunică regulile pe care trebuie să le respecte conducătorii

70 de accidente cu implicarea transportului agricol de la începutul anului: Polițiștii comunică regulile pe care trebuie să le respecte conducătorii

De la începutul anului, pe teritoriul țării au fost înregistrate 70 de accidente rutiere cu implicarea transportului agricol. În urma impactului, patru persoane au decedat, iar 21 au fost rănite.

În acest context, polițiștii informează conducătorii acestor mijloace de transport despre regulile care trebuie să le respecte, în contextul în care suntem în perioada lucrărilor agricole.

Printre acestea:

  • să nu consume alcool înainte de a porni la drum;
  • să-și echipeze unitatea de transport cu dispozitive de iluminare în special noaptea sau în condiții meteo nefavorabile;
  • să semnalizeze fiecare manevră;
  • vehiculele cu tracțiune animală să fie condus pe acostament sau cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile;
  • să poarte veste reflectorizante;
  •  să fie atenți atunci când transportă copii sau încărcături voluminoase.

Amintim că, un grav accident de circulație s-a produs în raionul Anenii Noi, la intrarea în localitatea Troița Nouă. În urma acestuia a decedat un șofer de camion din Ucraina, în vârstă de 65 de ani. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ucraina: Mașina în care se afla Volodimir Zelenski  a fost implicată într-un accident rutier (VIDEO)

Ucraina: Mașina în care se afla Volodimir Zelenski a fost implicată într-un accident rutier (VIDEO)

Un șofer din Ucraina a decedat în urma unui accident produs în Anenii Noi

Un șofer din Ucraina a decedat în urma unui accident produs în Anenii Noi

Accident grav în localitatea Bucovăț din raionul Strășeni, după ce un microbuz s-a ciocnit cu un tractor (FOTO)

Accident grav în localitatea Bucovăț din raionul Strășeni, după ce un microbuz s-a ciocnit cu un tractor (FOTO)

Advertoriale
„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cine aduce cei mai mulți bani în Bugetul Public Național. TOP cei mai mari contribuabili din R. Moldova
  • 2
    MoldovaGaz a primit de la Gazprom confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie. Livrările au fost limitate cu peste 30%
  • 3
    Consulatul rus din New York a fost vandalizat cu vopsea roșie (FOTO, VIDEO)
  • 4
    Vladimir Putin a semnat un decret privind recrutarea de toamnă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.