Descentralizarea prin prisma resurselor umane: În R. Moldova se atestă un deficit de specialiști

Descentralizarea prin prisma resurselor umane: În R. Moldova se atestă un deficit de specialiști

Descentralizarea devine un subiect tot mai discutat în rândul autorităților publice centrale și locale, precum și în cadrul societății civile. Aspectul resurselor umane în procesul de descentralizare, riscurile asociate, avantajele și dezavantajele reformei au fost discutate la cea de-a doua discuție publică cu tema „Descentralizarea prin prisma resurselor umane”.

În cadrul evenimentului, a fost prezentat al doilea raport de monitorizare a avansării reformei de descentralizare prin prisma indicatorilor santinelă și a fost facilitată o discuție de tip panel în care s-au întrunit reprezentanții autorităților publice centrale și locale, reprezentanți ai societății civile și partenerii de dezvoltare.

Potrivit studiului, procesul descentralizării puterii la nivel local depinde de un șir de factori: cadrul legal propice, voința politică, susținerea din partea societății, disponibilitatea resurselor financiare, existența unui număr suficient de funcționari publici integri și motivați să ofere servicii publice de calitate, care au dispus de o instruire adecvată.

„În primul trimestru al anului 2022 au existat lucruri care au schimbat dramatic contextul în care se dezvoltă societatea per ansamblu și procesul de descentralizare. […] În pofida crizelor produse, ele au generat și o nouă oportunitate pentru Republica Moldova - aceasta oportunitate trebuie valorificată de societate, de guvernarea centrală, de administrațiile publice locale. Ne referim la faptul că Republica Moldova, în luna iunie, a primit statutul de țară candidat la aderarea la Uniunea Europeană. Prin acest instrumentar, țara noastră va putea avea oportunitatea ca lucrurile din administrația publică locală să evolueze mult mai rapid și mai pronunțat”, a declarat directorul executiv ADEPT, Igor Boțan.

Deputata Parlamentului Republicii Moldova, Președinta Comisiei Administrație Publică, Larisa Voloh susține că avem un deficit de specialiști în reglementarea registrului, cadastrului funciar, un deficit de contabili, persoane responsabile de organizarea și desfășurarea achizițiilor publice, deficit de persoane pe domenii de urbanism.

„Statul ar trebui să intervină în reglementarea cadrului normativ, pregătirea acestor cadre, pentru ca unitățile administrative sau autoritățile locale să poată asigura acel necesar de specialiști pe care-l au. Problema este că, astăzi, nu avem acești specialiști. [...] Referitor la buget, putem interveni în cadrul legal ca să majorăm remunerările salariale pentru funcționarii care sunt astăzi în sistem”, afirmă Voloh.

Studiul analizat în cadrul discuției conține date oficiale și concluzii echidistante despre avansarea reformei de descentralizare administrativă și poate servi factorilor de decizie din Republica Moldova drept sursă de informare și de consultare.

Pe final, experții și participanții la discuție au punctat importanța noului raport de monitorizare a avansării reformei de descentralizare, au venit cu un șir de recomandări și au accentuat necesitatea implicării tuturor actorilor într-un dialog constructiv de identificare a soluțiilor.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Implicarea societății civile în procesul de monitorizarea reformei de descentralizare în Republica Moldova”, implementat de ADEPT în parteneriat cu Programul Comunitatea Mea, finanțat de USAID și implementat de IREX.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.