Ar fi prejudiciat statul cu peste două milioane de lei. Tată și fiu, administratori de cazino, trimiși în judecată

Ar fi prejudiciat statul cu peste două milioane de lei. Tată și fiu, administratori de cazino, trimiși în judecată

Doi bărbați, tată și fiu, au fost trimiși în judecată, fiind învinuiți de evaziune fiscală de peste două milioane de lei, în sectorul  jocurilor de noroc, loteriilor, întreținerii cazinourilor și exploatării automatelor de joc. 

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) informează că cei doi au vârstele de 80 și 50 de ani și sunt învinuiți de comiterea acestor ilegalități în cadrul întreprinderii în care tatăl era director, iar fiul era asociat al acesteia.

„În fond, aceștia prezentau la Serviciul Fiscal de Stat informații false despre venitul real obținut și astfel și-au redus suma impozitului pe venit rezultat din activitatea de întreprinzător. Prin urmare, în vederea viitoarei recuperări a acestui prejudiciu de milioane de lei cauzat statului, procurorii au solicitat și au obținut în fața magistraților Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana aplicarea sechestrului pe bunurile directorului întreprinderii, în sumă de peste 3,2 milioane lei”, se arată într-un comunicat al PCCOCS.

Recent, în luna mai a anului 2022, procurorii PCCOCS au trimis în judecată un alt dosar penal privind evaziunea fiscală comisă în cadrul întreprinderii cu activitate similară, vândută altui proprietar de către directorul învinuit în acest dosar. Suma prejudiciului cauzat statului în dosarul de învinuire a directorului celeilalte întreprinderi este de peste 600 de mii de lei, dosarul fiind pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Potrivit Codului penal, evaziunea fiscală se pedepsește cu amendă de până la 350 de mii de lei, sau cu închisoare de până la cinci ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani. Totuși, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, persoanele vizate-n dosar se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Poliția a sistat activitatea unui cazinou ilegal. Miza minimă de participare la joc constituia 3.000 de lei

Poliția a sistat activitatea unui cazinou ilegal. Miza minimă de participare la joc constituia 3.000 de lei

Un bărbat, deghizat în bătrân, a reuşit să fure peste 100 de mii de dolari din cazinouri

Un bărbat, deghizat în bătrân, a reuşit să fure peste 100 de mii de dolari din cazinouri

Un fost funcționar din Parlament – obligat să întoarcă statului 6 milioane de lei prejudicii în dosarul „Legii cazinourilor”

Un fost funcționar din Parlament – obligat să întoarcă statului 6 milioane de lei prejudicii în dosarul „Legii cazinourilor”

Advertoriale
6 birouri mobile au fost donate de către USAID, Serviciului Vamal din Republica Moldova (VIDEO)

6 birouri mobile au fost donate de către USAID, Serviciului Vamal din Republica Moldova (VIDEO)

Cartego și elefant.md îți aduc cărți la prețuri anticriză

Cartego și elefant.md îți aduc cărți la prețuri anticriză

Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Municipiul Chișinău are încă trei cetățeni de onoare. Ce personalități mai dețin acest titlu și care sunt beneficiile
  • 2
    Bunuri sechestrate în valoare de 6,2 mld. de lei și 33 mil. de lei, trecute în bugetul de stat. Cum intervine ARBI în recuperarea bunurilor infracționale (VIDEO)
  • 3
    Procuratura Anticorupție investighează sursele de finanțare a protestului Partidului Șor. Participanții ar fi primit între 400 de lei și 100 de dolari
  • 4
    Orașul Nicolaev, Ucraina: Sunt confirmate pierderi omenești și răniți după ce muniții cu dispersie au nimerit într-o stație
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.