Următoarea ședință de Guvern ar urma să aibă loc la Cahul

Următoarea ședință de Guvern ar urma să aibă loc la Cahul

Membrii Executivului ar urma să se reunească în ședință la Cahul. Anunțul a fost făcut de prim-ministra Natalia Gavrilița, în cadrul unei emisiuni de la Moldova 1

„Vom continua practic în fiecare lună să organizăm şedinţele Guvernului în teritoriul pentru ca să fim aproape de oameni, să aducem în vizor problemele locale, care uneori, atunci când te confrunți cu multe crize la nivel național, pot să primească mai puţină atenţie. Vom continua să mergem în teritoriu, să vorbim cu oamenii, să vedem ce îi preocupă şi să luăm decizii pentru ei”, a declarat Natalia Gavrilița. 

Pe 6 iulie 2022, o ședința a Guvernului a avut loc la Bălți, aceasta fiind prima reuniune de acest fel desfășurată în afara capitalei. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Postul „RTR Moldova”, sancționat cu 17.000 de lei de Consiliul Audiovizualului pentru felul în care a relatat protestele Partidului „Șor”

Postul „RTR Moldova”, sancționat cu 17.000 de lei de Consiliul Audiovizualului pentru felul în care a relatat protestele Partidului „Șor”

Iohannis: Găzduirea de către R. Moldova a următoarei reuniuni a Comunităţii Politice Europene e un semnal că i se acordă importanţa cuvenită

Iohannis: Găzduirea de către R. Moldova a următoarei reuniuni a Comunităţii Politice Europene e un semnal că i se acordă importanţa cuvenită

 Percheziții la domiciliul unui fost șef al Direcției Generale Combaterea Corupției a CNA. Precizările Procuraturii Anticorupție

Percheziții la domiciliul unui fost șef al Direcției Generale Combaterea Corupției a CNA. Precizările Procuraturii Anticorupție

Advertoriale
Berea artizanală Keller HOLZ - între pasiune și gust (VIDEO)

Berea artizanală Keller HOLZ - între pasiune și gust (VIDEO)

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

Traumeel S a fost sponsorul Zilei Recordurilor din acest an. Află cine sunt câștigătorii și la ce probe au fost supuși

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)
    DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ruptură între PSRM și PCRM? „Noi, comuniștii, și Voronin personal, am devenit o acoperire pentru Dodon”
  • 2
    „R. Moldova încalcă drepturile cetățenilor din stânga Nistrului”, reprezentantul Transnistriei în Rusia, acuză țara noastră la ONU. Reacția autorităților de la Chișinău
  • 3
    Dodon l-a felicitat pe Putin cu ocazia zilei de naștere: „Cu mare respect și din toată inima, îl felicit cu ocazia acestei date glorioase”
  • 4
    Zelenski: Putin nu-și va putea salva viața după un eventual atac nuclear
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.