Expert economic: Întreprinderile publice - entități politizate care nu sunt bazate pe profesionalism

Expert economic: Întreprinderile publice - entități politizate care nu sunt bazate pe profesionalism

Procesul actual de gestionare a întreprinderilor publice este unul politizat și nu bazat pe profesionalism. Administrarea acestora nu este făcută de către profesioniști, dar de către politicieni. Când se schimbă guvernarea, acestea sunt transformate într-un instrument de finanțare a partidului politic, care este la guvernare. Mii de oameni sunt incluși în consiliile de administrare, în funcții de conducere, și nu avem decât faptul că unii se duc, alții vin. „Schimbarea unor oameni dintr-un partid pe alți oameni din alt partid nu înseamnă reforme, dar menținerea unui sistem fraudulos care a fost în toți acești 30 de ani”, a spus Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul ediției de vineri, 16 septembrie, e emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Expertul a identificat câteva probleme în ceea ce privește gestionarea întreprinderilor publice. În primul rând spune că este vorba de erodarea capitalului public. Dacă anterior activele întreprinderilor publice reprezentau 35% din Produsul Intern Brut (PIB), acum sunt 13%. „Degrabă toate întreprinderile publice nu vor costa nimic. Nu vor avea nici o valoare. Riscăm peste trei ani că toate aceste întreprinderi, pe care le-am avut, în loc să coste cel puțin 100 de miliarde de lei, din cauza gestionării defectuoase, le aducem la aceea că ele în prezent valorează cât au valorat 15 ani în urmă. În loc să creștem valoarea lor, nici măcar nu reușim să o menținem”, a spus expertul.

În al doilea rând este vorba de ineficiența în administrare. Majoritatea acestora au un profit mai mic de 10% anual sau chiar aduc pierderi. „Este pur și simpli bătaie de joc”, spune expertul. Apoi, este vorba de salariile în cadrul acestora companii. Cifra de afaceri aici, per angajat, este cu 30-40% mai mică decât la întreprinderile private. Astfel, în forma în care sunt administrate, acestea nu sunt altceva decât o generare a sărăciei în Republica Moldova, potrivit lui Veaceslav Ioniță. 

Potrivit expertului, este vorba și de confuzia instituțională. „Dacă vă întrebați de ce avem monopol și nu o piață concurențială, răspunsul este că ministerul și persoana responsabilă de crearea concurenței, este în consiliul de administrare al unei întreprinderi, cu capital de stat, și nu are nevoie de concurență. Ulterior, vorbim și despre încasările bugetare, care în prezent, sub formă de dividende, sunt de 3-4 ori mai mici decât ar trebuie să fie. Dar, și sub formă de impozite de la salarii, sunt cu cel puțin 40% mai mici. Dacă la întreprinderile de stat salariile ar fi ca și-n celelalte sectoare ale economiei, din impozitul pe salarii, bugetul de stat ar obține cel puțin două miliarde de lei anual. Aceste întreprinderi nu sunt doar generatoare de sărăcie, dar și de lipsă de bani în bugetul de stat. Ratările anuale ale bugetului public, din cauza gestionarii ineficiente și frauduloase a întreprinderilor publice, se ridică la cel puțin 3,5 miliarde lei”, a afirmat expertul.

Veaceslav Ioniță mai afirmă că este vorba și de lipsa de transparență privind gestionarea acestor întreprinderi în ceea ce privește chiria oficiilor și clădirilor; privind volumul total al datoriilor și din cauza cui acestea s-au creat.

Economistul a menționat că în Republica Moldova în prezent sunt înregistrate 877 de întreprinderi cu capital public, dintre care: 618 - municipale, 178 - de stat; și 81 - societăți pe acțiuni. A scăzut numărul lor din 2015 cu 192 de entități. O parte au fost privatizate, altele – falimentate sau transformate. „Astăzi valoarea tuturor activelor acestor întreprinderi este la nivel de 34,9 de miliarde de lei. Întreprinderile, proprietate a statului - 27,2 miliarde de lei, iar cele municipale - 7,7 miliarde de lei. În ultimii zece ani valoarea acestor întreprinderi practic nu s-a schimbat și asta este extrem de rău”, a menționat economistul.

Analistul economic a declarat că activele întreprinderilor în 12 ani s-au depreciat de aproape trei ori. Sunt pline de datorii. Potrivit Ministerului Finanțelor, care abordează doar un aspect al acestor datorii, și vorbește de cifra de 1,3 miliarde de lei, în realitate datoriile se cifrează la cel puțin 15 miliarde de lei. La unele întreprinderi, acestea depășesc activele lor.

Referitor la profit, expertul a amintit că statul spune că profitul optim al acestor întreprinderi trebuie să fie de la 10% în sus. Dacă au active de 35 de miliarde de lei, aceste întreprinderi anual trebuie să aducă profit cel puțin 3,5 miliarde de lei. Însă, în realitate nu este așa. Legislația spune că nu mai puțin de jumătate din acest profit trebuie să meargă în bugetul de stat. Asta înseamnă că anual bugetul de stat trebuie să primească cel puțin 1,7 miliarde de lei. În realitate, ani la rând, sub formă de dividende în bugetul public național au fost 130, 210, 145, 147 de milioane de lei. „În acest an cred că suntem aproape de 550 de milioane de lei. O sumă aparent bună, dar este cu mult mai mică decât ar trebui să fie. Această cifră din păcate este una care întristează”, a spus expertul.

Veaceslav Ioniță a mai remarcat faptul că întreprinderile de stat nu utilizează toate oficiile și clădirile pe care le au, și anual dau în chirie 200 de mii de metri pătrați de oficii și clădiri dar nimeni nu știe la ce preț. Imaginar, frauda ar putea fi de 5-10 lei pe lună pentru fiecare metru pătrat. Astfel, despre sute de milioane de lei nimeni nu știe cum sunt gestionați.

Mai bună este situația la societățile pe acțiuni, acolo unde pe lângă stat este și capitalul privat. Din cele 81 de întreprinderi S.A., cinci au adus în 2021 profit de 449, 5 milioane de lei; altele 15 - 45,2 milioane de lei. La polul opus, cinci au adus pierderi de 200 de milioane de lei, altele 20 - de 60 de milioane de lei.

La întreprinderile de stat situația este și mai dramatică. Din 178 de întreprinderi de stat, cinci au adus în 2021 profit de 162 de milioane de lei, iar altele 68 – de 83,6 milioane de lei. La polul opus, altele cinci au adus pierderi de 172 de milioane de lei; și încă 34 - de 35,5 milioane de lei.

Cea mai dramatică situație este la întreprinderile municipale. Din totalul de 618 întreprinderi municipale, cinci au dus în 2021 profit de 40,6 milioane de lei; altele 193 – de 24,1 milioane de lei. La popul opus, cinci cele mai prost gestionate au dus pierderi de 40,7 milioane de lei. Altele 236 - de 57 de milioane de lei.

„În total, pe tot sistemul de administrare, primele 15 companii (5 SA, 5 ÎM, 5 ÎS) au adus 652 de milioane de lei venituri anul trecut. Următoarele 276 de companii au adus venituri de 153 de milioane de lei. În total 800 de milioane de lei profit. La polul opus avem 290 de companii care au avut pierderi de 153 de milioane de lei. Altele 15 companii au înregistrat pierderi de 413,3 milioane de lei. Venitul curat este de 240 de milioane de lei. Și avem 500 de milioane de lei dividende. Asta, în realitate, înseamnă că statul creează o iluzie că lucrurile nu sunt proaste. Câteva întreprinderi profitabile dau dividende, iar toate celelalte întreprinderi care sunt în pierderi, acumulează datorii. Dividendele pe care le obține bugetul național nu sunt banii statului, dar sunt datorii ascunse ale celorlalte întreprinderi. S-ar putea ca într-o zi să aflăm că celelalte întreprinderi nu sunt ale noastre, deoarece va trebui să le cedăm contra datoriilor”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Potrivit economistului, administrarea eficientă a întreprinderilor publice ar trebui să constea în interzicerea, prin lege, a remunerării funcționarilor publici, membri în consiliile de administrare, din partea întreprinderilor. Acestea sunt funcționari publici, iar participarea în consiliile administrative intră în atribuțiile de serviciu. Astfel, există riscul să nu apere interesele statului, dar ale celui care dă bani.

Economistul este de părere că întreprinderile publice nu trebuie gestionate politic, dar de către un corp profesionist. Acestea, pot fi gestionate prin intermediul parteneriatelor publice-private, când statul încheie contract cu o entitate privată, căreia îi dă în gestiune o întreprindere și-i face contract managerial. Îi dă sarcini că trebuie să asigure un anumit profit anual, să crească investițiile, majorări de salarii etc. În cazul în care anumite întreprinderi nu pot fi date în gestiune unei entități, trebuie să fie creat Fondul de gestionare a patrimoniului public, iar un corp de profesioniști să fie delegați în administrarea acestor întreprinderi.

În prezent sunt înregistrate 67 parteneriate publice private, care prin gestionare abilă permit creșterea capitalizării întreprinderilor proprietate publică. În cazul Gărilor Auto, doar în doi ani, capitalizarea, raportat la PIB, a fost majorată aproape de două ori. Anularea ingerinței politice, gestionarea privată, cerințe stricte din partea autorităților publice, sunt ingredientele de bază care ar permite: creșterea capitalizării întreprinderilor, a cifrei de afaceri și în final majorări de salarii, cel puțin la nivelul companiilor private din Republica Moldova. Fără de această, riscăm, în câțiva ani, să rămânem fără întreprinderi, unde în prezent fiecărui cetățean al Republicii Moldova îi revine câte 10 mii de lei, cotă din capital.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Expert economic: De la începutul anului, 3.168 întreprinderi au fost lichidate, cel mai mic număr din ultimii cinci ani

Expert economic: De la începutul anului, 3.168 întreprinderi au fost lichidate, cel mai mic număr din ultimii cinci ani

În anul 2021, veniturile din vânzări ale întreprinderi mici și mijlocii au însumat peste 183 de miliarde

În anul 2021, veniturile din vânzări ale întreprinderi mici și mijlocii au însumat peste 183 de miliarde

Retehnologizare și eficiență energetică. Un nou plan de suport pentru întreprinderi, aprobat de Guvern

Retehnologizare și eficiență energetică. Un nou plan de suport pentru întreprinderi, aprobat de Guvern

Advertoriale
„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cine aduce cei mai mulți bani în Bugetul Public Național. TOP cei mai mari contribuabili din R. Moldova
  • 2
    MoldovaGaz a primit de la Gazprom confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie. Livrările au fost limitate cu peste 30%
  • 3
    Consulatul rus din New York a fost vandalizat cu vopsea roșie (FOTO, VIDEO)
  • 4
    Vladimir Putin a semnat un decret privind recrutarea de toamnă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.