„Îndemnăm organizatorii acțiunii de protest să fie responsabili de acțiunile participanților, mai mult, să aibă grijă de persoanele vârstnice, bolnave, să nu admită încălcarea drepturilor și libertăților altor persoane. Până în prezent au fost înregistrate câteva cazuri când forțele de ordine au solicitat și intervenția medicilor”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției (IGP).
Totodată, forțele de ordine spun că l-au informat pe primarul capitalei despre încălcările care se admit, pentru a recomanda organizatorilor modificarea condițiilor de desfășurare a întrunirii.
„Forțele de ordine sunt deschise spre colaborare în limita competențelor atribuite pentru asigurarea unui climat de siguranță și ordine publică. Oamenii legii nu îngrădesc că participanții să fie asigurați cu hrană și alte articole necesare conform vremii de afară, în limita numărului de corturi instalate și persoane care se află în acestea”, se mai arată în nota informativă a IGP.
Menționăm că Partidul „Șor” acuză autoritățile că utilizează forțele de ordine pentru a împiedica cetățenii să manifesteze la protestele organizate începând cu duminică de către formațiune. Declarații în acest sens au fost făcute de membrii formațiunii, la 20 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă, la Parlament.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.