A fost lansată o nouă opțiune de acordare a indemnizației lunare pentru creșterea copilului. Precizările ministrului Muncii

A fost lansată o nouă opțiune de acordare a indemnizației lunare pentru creșterea copilului. Precizările ministrului Muncii

Începând cu luna septembrie curent intră în vigoare o nouă opțiune de acordare a indemnizației lunare pentru creșterea copilului. Un anunț în acest sens a fost făcut de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, la 21 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă.   

„Părintele va avea alegerea de a obține o indemnizație de 90% din salariul mediu realizat în ultimele 12 luni, din data acordării concediului de îngrijire a copilului”, a declarat ministrul. Opțiunea face parte din Programul „Familia”, lansat de minister. 

De asemenea, rămân în vigoare și celelalte opțiuni de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului și anume acordarea unei plăți în cuantum de 60% din ultimele 12 luni, de la data acordării concediului și apoi - un cuantum 30% pentru următoarele 12 luni. 

Ultima opțiune valabilă este acordarea unei indemnizații de 30% din venitul din 12 luni, până la atingerea de către copil a vârstei de doi ani. 

La 20 septembrie curent, formațiunea Platforma Demnitate și Adevăr s-a arătat nemulțumită de ultimele modificări propuse de autorități la legea privind prestațiile sociale pentru copii, care au scopul de a reglementa stabilirea indemnizațiilor și care au fost votate în prima lectură. 

Precizăm că începând cu 1 octombrie, statul urmează să acorde o indemnizație lunară pentru fiecare copil, de până la doi ani, în sumă de o mie de lei, indiferent dacă părinții sunt sau nu asigurați în sistemul de asigurări sociale de stat.

În cazul persoanelor neasigurate care beneficiază actualmente de indemnizație pentru îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani, în cuantum de 740 de lei lunar pentru fiecare copil, această indemnizație se va majora, respectiv, cu 260 de lei.

Pentru persoanele asigurate care actualmente beneficiază de indemnizație în cuantum de 30% din baza de calcul stabilită conform Legii privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale vor beneficia de o mie lei lunar suplimentar.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
A intrat în vigoare o nouă opțiune pentru acordarea indemnizației de îngrijire a copilului

A intrat în vigoare o nouă opțiune pentru acordarea indemnizației de îngrijire a copilului

Platforma DA, nemulțumită de ultimele modificări propuse la legea privind prestațiile sociale pentru copii. Propune majorarea indemnizațiilor

Platforma DA, nemulțumită de ultimele modificări propuse la legea privind prestațiile sociale pentru copii. Propune majorarea indemnizațiilor

Mesajul Maiei Sandu la summit-ul ONU „Transformarea educației”: Să lăsăm copiilor noștri o lume mai solidară (VIDEO)

Mesajul Maiei Sandu la summit-ul ONU „Transformarea educației”: Să lăsăm copiilor noștri o lume mai solidară (VIDEO)

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O factură la gaz pentru încălzirea unui apartament de 70 metri pătrați ar putea ajunge până la 4.200 de lei. Ce arată calculele unui economist
  • 2
    Kadîrov refuză să ia parte la „mobilizarea parțială” anunțată de Vladimir Putin. Mitinguri anti-război au avut loc la Groznîi
  • 3
    S-ar putea să vedeți tehnică militară pe drumurile din țară. Ministerul Apărării explică: Nu vă panicați
  • 4
    Ambasada R. Moldova în Federația Rusă va lucra și în weekend. Motivul - numărul mare de cereri pentru perfectarea titlurilor de călătorie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.