DAD Podcast | Business mentorul Sergiu Diaconu, despre cum a făcut vânzări de $54 mln. într-un an, afacerile pe care le-a gestionat și eșecuri (VIDEO)

DAD Podcast | Business mentorul Sergiu Diaconu, despre cum a făcut vânzări de $54 mln. într-un an, afacerile pe care le-a gestionat și eșecuri (VIDEO)

Un nou episod al podcastului marca DAD vine cu un nou invitat. De această dată, Dan Dima a avut o discuție cu Sergiu Diaconu, business mentor și professional coach. Chiar dacă și-a făcut studiile la Academia Militară și a visat să devină parașutist, destinul i-a pregătit o altă cale. Sergiu Diaconu povestește că încă de pe la 14 ani era interesat de domeniul vânzărilor, îi plăcea să caute noi oportunități și să profite din plin de acestea.

Astfel, când își făcea studiile la academie, vindea colegilor săi țigări, asta fiind prima lui experiență în lumea afacerilor, dacă se poate spune așa. Cu anii, a acumulat experiență și a înțeles că vrea să obțină de la viață ceva mai mult. După ce a lucrat în armată ceva timp, a hotărât să se reprofileze.

A încercat să devină model, dar și-a dat repede seama că nu e pentru el. Totuși, i-a plăcut lumea frumuseții și s-a gândit să deschidă o afacere în modelling, ceea ce i-a și reușit. La scurt timp, a devenit vicedirectorul celei mai mari agenții de modele din Moldova.

Sergiu însă nu e persoana care să se mulțumească cu ceea ce i se dă. Din contra, încearcă să-și depășească limitele. Așa că a acceptat oferta de a lucra în marketing. A colaborat cu cei mai buni specialiști din domeniu și a avut astfel de clienți precum: Procter & Gamble, Western Union, L&apos, L\\'Oréal, Beeline și Honda ș.a. Anume atunci, când activa în marketing, a reușit să facă vânzări de 54 000 000 $ într-un singur an. Cum a făcut asta? Povestește chiar el în cadrul podcastului DAD.

Pentru că oamenii ambițioși nu se opresc niciodată la ceea ce au realizat, Sergiu Diaconu a mers mai departe și a continuat să încerce lucruri noi. A devenit coproprietar al celei mai mari rețele de fitness din Moldova, Unica Sport.

Așa cum businessul presupune suișuri și coborâșuri, și Sergiu a avut de trecut și prin eșecuri. Totuși, a reușit să învețe din greșeli și acum are în spate o experiență valoroasă despre care povestește și la DAD Podcast.

În următoarele sale începuturi, Sergiu și-a schimbat strategia de abordare. Acum, înainte de a deschide o afacere nouă, acesta testează ideea. Așa a făcut și cu Shiro Medical, primul marketplace de servicii de sănătate, companie pe care a fondat-o, a dezvoltat-o și a vândut-o nu demult.

Vezi interviul integral și află la ce să fii atent când vrei să-ți deschizi o afacere, cum să stabilești prețul de vânzare al unei firme, dar și ce presupune Academia de Mentorat pe care a fondat-o Sergiu Diaconu.

Poți face diferența

Dacă îți iei un abonament cu doar 48 lei pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Trupele rusești din regiunea Liman au fost încercuite

Trupele rusești din regiunea Liman au fost încercuite

Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea avocaților lui Plahotniuc cu privire la neconstituționalitatea unor prevederi din legea „condamnării în lipsă”

Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea avocaților lui Plahotniuc cu privire la neconstituționalitatea unor prevederi din legea „condamnării în lipsă”

Ministra germană a Apărării: În această situația acută vom acorda asistență Republicii Moldova

Ministra germană a Apărării: În această situația acută vom acorda asistență Republicii Moldova

Advertoriale
„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    De la predicile lui Isus Hristos, până la bombardamente atomice. Declarațiile aberante ale lui Putin
  • 2
    Escaladare pe arena internațională. Rusia anexează patru regiuni ucrainene, iar Zelenski convoacă Consiliul de Securitate (VIDEO)
  • 3
    Zelenski: Ucraina semnează cererea de aderare accelerată la NATO (VIDEO)
  • 4
    Cine aduce cei mai mulți bani în Bugetul Public Național. TOP cei mai mari contribuabili din R. Moldova
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.