Dacă nu intervenea Putin cu discursul său, așa și am fi rămas blocați în jocul de-a cine lansează cele mai grotești descrieri ale protestatarilor din fața Parlamentului. Cât de răi sunt ei și cât de buni suntem noi.

Ce bine că au apărut acești sărmani chiar sub nasul nostru, într-o lume în care în fiecare zi trebuie să demonstrăm cuiva că suntem de succes. E ca și cum ai ține aproape de tine o prietenă amărâtă pentru a te pune în valoare pe fundalul ei. Cine din noi n-o are sau n-a avut-o?

Protestatarii din fața Parlamentului sunt produsul societății noastre. Este ceea ce a crescut și s-a format undeva acolo, în timp ce noi, aici, ne vedeam de viață și nu ne interesau politicienii corupți și obscuri, care își creșteau un electorat doar al lor prin metode demult testate.

Ceea ce vedem acum în centrul Chișinăului e carnea de tun pentru războaiele interne în cele mai înalte eșaloane ale puterii. Oameni ținuți intenționaț în sărăcie și precaritate, hrăniți cu promisiuni, antrenați să urască, gata să strige orice pentru câteva sute de lei și o chiflă. Ei sunt armata oligarhilor, fugari sau nu.

Nu ne place ce vedem? Ne-am dori ca aceste detașamente ale deziluziei să rămână pe la casele lor, ca să nu ne perturbeze zenul matinal chiar în centrul Capitalei? Dar ce-ar fi, dacă ne-am uita drept în ochii lor și am recunoaște că în Moldova există lumi și lumi, între care sunt prăpăstii peste care pot fi construite punți? Cu prețul a câteva pahare de latte, a liniștii noastre de orășeni bine și a curățeniei interioare. Or, politica va fi murdară atât timp cât noi o vom lăsa teren de joacă pentru cei care nu-și spală mâinile.