Maia Sandu, discurs în fața Adunării Generale a ONU: Solicit retragerea necondiționată a trupelor ruse din regiunea transnistreană (VIDEO)

Maia Sandu, discurs în fața Adunării Generale a ONU: Solicit retragerea necondiționată a trupelor ruse din regiunea transnistreană (VIDEO)

Președinta R. Moldova, Maia Sandu a ținut un discurs în fața plenului Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Șefa statului a cerut retragerea trupelor ruse staționate ilegal în Republica Moldova, criza refugiaților, energetică și urmările războiului din Ucraina asupra țării noastre.

Șefa statului și-a început discursul prin a mulțumi membrilor UE pentru „recunoașterea și votul de încredere oferit dragostei noastre pentru libertate, democrației noastre dinamice și angajamentului nostru față de statul de drept”.

„Semnând cererea de aderare la Uniunea Europeană, dorim ca lumea să știe: noi alegem democrația în locul autocrației, libertatea în locul opresiunii, pacea în locul războiului și prosperitatea în locul sărăciei”, afirmă Sandu.

Președinta susține că statutul de candidat pentru aderarea la UE oferă speranță, o direcție clară, un obiectiv unificator, o ancoră și un puternic sentiment de apartenență la lumea liberă.

„Condamnăm ferm războiul împotriva Ucrainei, precum și mobilizarea suplimentară de trupe, recent anunțată de Rusia. Suntem ferm alături de Ucraina și îi susținem independența, suveranitatea și integritatea teritorială în granițele sale recunoscute internațional. Aș dori să-mi exprim admirația profundă față de toți ucrainenii pentru curajul, rezistența și puterea lor interioară de a continua lupta pentru supraviețuire, dreptate și libertate”, a menționat președinta.

Totodată, Maia Sandu a reiterat faptul că Republica Moldova pledează în continuare pentru pace și a menționat eforturile depuse de autorități și cetățeni în gestionarea crizei refugiaților.

„Reprezint o țară care își dorește pacea. Reprezint cetățenii Moldovei, care indiferent de ce limbă pe care o vorbim - română, rusă, ucraineană sau găgăuză, indiferent de preferințele politice  indiferent unde locuim pe malul stâng sau drept al Nistrului, cu toții ne dorim pace.

Am adăpostit peste jumătate de milion de refugiați. La vârful afluxului, populația noastră a crescut cu 8%. Aproximativ 80.000 au ales să rămână printre noi. Vreau să aduc un omagiu tuturor familiilor moldovenești care au dat dovadă de o solidaritate fără precedent. Sunt mândru de oamenii mei”, a declarat Sandu.

Președinta a menționat consecințele războiului, printre care încetinirea investițiilor, perturbarea comerțului și rutelor de transport, dar și inflația care a ajuns la aproape 35%.

Șefa statului a precizat că Moldova va depune eforturi constante în vederea diversificării resurselor energetice, menționând în acest sens faptul că țara noastră își propune ca până în 2030, ponderea resurselor regenerabile să crească de la 3% la 30%.

„În fața suferințelor umane provocate de om, în fața adversității economice, țările lumii trebuie să fie din nou împreună.

Trebuie să facem acest lucru pentru a reafirma valoarea păcii și inviolabilitatea vieții umane, pentru a apăra democrația și libertatea, și pentru a sprijini dreptul fiecărei țări de a-și decide propria soartă.”, a încheiat discursul Maia Sandu.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Autoritățile din R. Moldova și Ucraina au purtat discuții pe marginea situației la frontiera comună

Autoritățile din R. Moldova și Ucraina au purtat discuții pe marginea situației la frontiera comună

Poliția sesizează repetat Primăria Chișinău despre încălcările admise la protestul din fața Parlamentului: „Nu s-a luat atitudine”

Poliția sesizează repetat Primăria Chișinău despre încălcările admise la protestul din fața Parlamentului: „Nu s-a luat atitudine”

Circulația rutieră, sistată astăzi pe mai multe străzi din centrul Chișinăului. Cum va circula transportul public

Circulația rutieră, sistată astăzi pe mai multe străzi din centrul Chișinăului. Cum va circula transportul public

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova s-a clasat pe locul doi la campionatul Mondial de pescuit sportiv la crap (FOTO)
  • 2
    S-ar putea să vedeți tehnică militară pe drumurile din țară. Ministerul Apărării explică: Nu vă panicați
  • 3
    Un bărbat a decedat în urma unui accident în lanț produs pe șoseaua Balcani (FOTO)
  • 4
    Cazul Caracal: Gheorghe Dincă, condamnat la 30 de ani de închisoare
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.