Reprezentanții PD, PLDM și PL: Coaliție va fi. Negociem de la „0”

Reprezentanții PD, PLDM și PL: Coaliție va fi. Negociem de la „0”

Reprezentanții celor trei partide declarate pro-europene declară la unison că în cel mai scurt timp va fi creată o coaliție majoritară. Potrivit acestora, Republica Moldova are nevoie rapid de un Guvern funcțional, subliniid totodată că trebuie identificată de pe acum o formulă de alegere a șefului statului. Aceștia ezită însă să spună dacă asta ar însemna o coaliție largă împreună cu PCRM.

„Negocierile pornesc de la „0”, inclusiv funcția de șef al statului”, a declarat vicepreședintele PLDM, Vadim Pistrinciuc în cadrul emisiunii „ÎnProfunzime” de la ProTV Chișinău.

Informația a fost confirmată și de președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, dar și de liberalul Valeriu Munteanu.

„Eu cred că Plahotniuc este la curent cu ce se discută”. Dumitru Diacov.

Autor:

„Noi avem nevoie ca până la sfârșitul lunii să avem un Guvern. Trebuie găsită o soluție și pentru funcția de șef al statului, dar nu asta trebuie să fie subiectul principal. Până ieri eram mai pesimist, dar astăzi sunt deja mai optimist. Azi a avut loc pentru a doua oară o discuție lărgită formată din liderii partidelor și încă 2 reprezentanți. Astăzi s-a convenit că negocierile pornesc de la - 0”, a declarat Diacov.

Politicianul a mai menționat că la discuția de astăzi PD a fost reprezentat de Marian Lupu, Pavel Filip și Dumitru Diacov. Întrebat de ce la negocieri nu participă și prim-vicepreședintele democraților, Vlad Plahotniuc, Diacov a răspuns că este convins că dl Plahotniuc este la curent cu tot ce se discută la aceste negocieri.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.