CSM a dat curs solicitării lui Dumitru Robu cu privire la pornirea urmăririi penale în privința unui judecător

CSM a dat curs solicitării lui Dumitru Robu cu privire la pornirea urmăririi penale în privința unui judecător
Foto simbol

Consiliul Superior al Magistraturi (CSM) a dat curs solicitării procurorului general interimar, Dumitru Robu, cu privire la pornirea penală în privința unui judecător. „Pentru” s-au pronunțat majoritatea membrilor CSM.

Acest subiect de pe ordinea de zi a fost discutat cu ușile închise.

Mai multe surse media scriu că ar fi vorba de judecătorul Aureliu Postică. Asta după ce acum două săptămâni, CSM a eliberat acordul pentru efectuarea perchezițiilor și suspendarea acestuia din funcție.  

Surse din cadrul Procuraturii au comunicat pentru portalul Anticorupţie.md că magistratului i se incriminează faptul că a declarat cu 100.000 de lei mai puţin preţul terenului pe care îşi construieşte casa. Postică a cumpărat terenul de la un poliţist care, înainte de a-l vinde acestuia, cerea un preţ mult mai mare.

O altă acuzaţie adusă magistratului este că ar fi declarat venituri care nu corespund realităţii din activitatea celor două firme de consultanţă financiară şi contabilă ale soţiei sale, dar și ar fi diminuat preţul indicat în Declaraţia de avere şi interese personale pentru casa de locuit.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Maia Sandu, despre reforma justiției: Este important să avem până la sfârșitul anului un nou CSM și CSP

Maia Sandu, despre reforma justiției: Este important să avem până la sfârșitul anului un nou CSM și CSP

Membrii internaționali ai Comisiei de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru al CSM și CSP au ajuns la Chișinău

Membrii internaționali ai Comisiei de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru al CSM și CSP au ajuns la Chișinău

ANI, despre cazul șefului interimar al CSM, Dorel Musteață, care a participat la o procedură de vot în care era vizat: Nu a fost conflict de interese (DOC)

ANI, despre cazul șefului interimar al CSM, Dorel Musteață, care a participat la o procedură de vot în care era vizat: Nu a fost conflict de interese (DOC)

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O factură la gaz pentru încălzirea unui apartament de 70 metri pătrați ar putea ajunge până la 4.200 de lei. Ce arată calculele unui economist
  • 2
    Kadîrov refuză să ia parte la „mobilizarea parțială” anunțată de Vladimir Putin. Mitinguri anti-război au avut loc la Groznîi
  • 3
    S-ar putea să vedeți tehnică militară pe drumurile din țară. Ministerul Apărării explică: Nu vă panicați
  • 4
    Ambasada R. Moldova în Federația Rusă va lucra și în weekend. Motivul - numărul mare de cereri pentru perfectarea titlurilor de călătorie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.