Ex-guvernator și ex-viceguvernator ai BNM au ajuns pe banca acuzaților în dosarul „Frauda bancară”

Ex-guvernator și ex-viceguvernator ai BNM au ajuns pe banca acuzaților în dosarul „Frauda bancară”

La 22 septembrie, Procuratura Anticorupție a expediat în instanța de judecată un nou episod din dosarul penal denumit generic „Frauda bancară”, în care sunt vizați un ex-guvernator şi doi ex-viceguvernatori al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). Aceştia sunt învinuiţi de complicitate la săvârşirea infracţiunii de escrocherie, comisă cu folosirea situației de serviciu, de către o organizație criminală, în proporții deosebit de mari, precum și de participare la spălarea banilor, săvârșită de mai multe persoane, cu folosirea situației de serviciu, de o organizație criminală, în proporții deosebit de mari.

Potrivit actului de învinuire, în perioada anului 2014, fostul  guvernator al BNM,  precum și alţi doi vice-guvernatori, ar fi acționat în interesele organizației criminale, conduse de către Vladimir Plahotniuc și alte persoane în proces de identificare, ar fi elaborat și implementat un plan de sustragere în proporții deosebit de mari a mijloacelor financiare din sistemul bancar național.

Conform probatoriului administrat, procurorii au constatat că, organizația criminală, condusă de către Vladimir Plahotniuc  era constituită din mai multe grupuri criminale organizate, membrii cărora prin intermediul unor persoane interpuse controlau băncile Unibank, Banca Socială, Banca de Economii.

Prin urmare, pe parcursul  anului 2014, guvernatorul BNM, precum și cei doi viceguvernatorii ai BNM, în calitate de persoane afiliate organizației criminale, ar fi înlăturat obstacolele și ar fi acordat instrumentele necesare realizării sustragerilor de bani aflați la dispoziția Unibank, Banca Socială și Banca de Economii, inclusiv prin aprobarea în organele de conducere a băncilor menționate a persoanelor afiliate grupului criminal organizat condus de Ilan Șor și prin neintervenirea în activitatea defectuoasă a acestor bănci.

Astfel, membrii organizației criminale ar fi reuștit să sustragă bani în sumă echivalentă a cca 2.544.782.105,6 lei și să integreze banii sustrași în circuitul legal al Republicii Moldova și a altor state.

Subsecvent, procurorii anticorupție cu autorizarea judecătorului de instrucție, în scopul reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune și eventualei confiscări speciale, au aplicat măsuri asiguratorii sub formă de sechestre pe bunurile ex-guvernatorului BNM, și respectiv ex-viceguvernatorului BNM, în valoare totală de 4.164.732,31 lei.

Totodată,  în partea ce ține de cel de-al doilea ex-viceguvernator al BNM, la acest moment urmărirea penală în privinţa acestuia nu a putut fi terminată, având în vedere aflarea acestuia peste hotarele țării. Prin urmare, în privința acestuia procurorii au expediat comisie rogatorie în țara unde se află, în vederea aducerii la cunoștință a învinuirii formulate.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Prejudiciile în dosarul Frauda Bancară s-au majorat cu 15 miliarde de lei, după ce procurorii au mai intentat câteva cauze penale

Prejudiciile în dosarul Frauda Bancară s-au majorat cu 15 miliarde de lei, după ce procurorii au mai intentat câteva cauze penale

Dosarul Frauda bancară: Procurorii au demarat procedura de finalizare a urmăririi penale în lipsa lui Plahotniuc

Dosarul Frauda bancară: Procurorii au demarat procedura de finalizare a urmăririi penale în lipsa lui Plahotniuc

Silvia Radu se declară nevinovată: „Nu am participat nici la frauda bancară și nici la furtul miliardului”

Silvia Radu se declară nevinovată: „Nu am participat nici la frauda bancară și nici la furtul miliardului”

Advertoriale
„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cine aduce cei mai mulți bani în Bugetul Public Național. TOP cei mai mari contribuabili din R. Moldova
  • 2
    MoldovaGaz a primit de la Gazprom confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie. Livrările au fost limitate cu peste 30%
  • 3
    Consulatul rus din New York a fost vandalizat cu vopsea roșie (FOTO, VIDEO)
  • 4
    Vladimir Putin a semnat un decret privind recrutarea de toamnă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.