Opt persoane, dintre care și cetățeni ai Ucrainei, trimise în judecată pentru introducerea în Moldova a peste 10 kg de droguri

Opt persoane, dintre care și cetățeni ai Ucrainei, trimise în judecată pentru introducerea în Moldova a peste 10 kg de droguri
Foto: Procuratura.md

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în judecată opt persoane, inclusiv trei cetățeni din Ucraina, pentru introducerea în Moldova a peste 10 kg de droguri, care pe piața neagră valorează circa 3.000.000 lei. 

Aceștia au fost documentați începând din luna aprilie. Astfel, în total au fost reținute opt persoane, dintre care doi bărbați și o femeie sunt din Ucraina, ultima fiind depistată la sfârșitul lunii mai, la punctul de trecere a frontierei din Palanca, în timp ce transporta camuflat circa 1,4 kg de droguri de tip PVP (cunoscut ca „sare”).

Ulterior, a mai fost reținută o femeie din Ucraina, în timp ce traversa hotarul spre Moldova, cu droguri. Urmare a percheziționării membrilor grupului, oamenii legii au ridicat de la aceștia, pe lângă PVP, marijuana, mefedronă și amfetamină, care erau comercializate prin internet.La solicitarea procurorilor PCCOCS, persoanele reținute au fost plasate în arest preventiv, iar acum dosarul penal a fost trimis în judecată, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.Totodată, ulterior anunțării reținerii acestora, la mijlocul lunii iunie a anului curent, autoritatea de investigație a pus în aplicare un mandat de căutare internațională în privința a doi capi ai grupării – un cetățean al Moldovei și o persoană din străinătate – care dirijau activitatea grupului de la distanță.

Potrivit legii, traficul de droguri comis în cadrul unui grup criminal organizat se pedepsește cu închisoare pentru un termen de la șapte la 15 ani.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Doi bărbați, reținuți pentru trafic de droguri. Oamenii legii au ridicat de la aceștia heroină de aproximativ 300.000 lei

Doi bărbați, reținuți pentru trafic de droguri. Oamenii legii au ridicat de la aceștia heroină de aproximativ 300.000 lei

Un minor și doi tineri, cercetați penal pentru distribuirea drogurilor. În urma perchezițiilor au fost ridicate stupefiante de circa 150.000 lei

Un minor și doi tineri, cercetați penal pentru distribuirea drogurilor. În urma perchezițiilor au fost ridicate stupefiante de circa 150.000 lei

Trei persoane din Bălți au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri. Procurorii au ridicat droguri în sumă de trei milioane de lei

Trei persoane din Bălți au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri. Procurorii au ridicat droguri în sumă de trei milioane de lei

Advertoriale
„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cine aduce cei mai mulți bani în Bugetul Public Național. TOP cei mai mari contribuabili din R. Moldova
  • 2
    MoldovaGaz a primit de la Gazprom confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie. Livrările au fost limitate cu peste 30%
  • 3
    Consulatul rus din New York a fost vandalizat cu vopsea roșie (FOTO, VIDEO)
  • 4
    Vladimir Putin a semnat un decret privind recrutarea de toamnă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.