Raport de stare a țării: RM își va reveni din șocul fiscal abia peste 10 ani

Raport de stare a țării: RM își va reveni din șocul fiscal abia peste 10 ani
Foto: telegrafonline.ro

Fraudele bancare de proporţii care au avut loc în Republica Moldova pe parcursul anului 2014 şi începutul anului 2015 riscă să submineze nu doar perspectivele economice, ci şi cele de integrare europeană a ţării. Faptul că timp de circa un an și jumătate, trei bănci de importanţă sistemică au comis o fraudă de circa 13,3 miliarde lei sau 950 milioane USD (12% din PIB) este un adevărat eşec în activitatea de reglementare a Băncii Naționale a Moldovei. Șocul fiscal pe care urmează sa-l suporte Republica Moldova ar putea dura un deceniu. Concluziile se conțin în Raportul de Stare a țării 2015, întocmit de Expert-Grup în comun cu Friedrich-Ebert-Stiftung. 

 „Datele statistice arată că situația de la restul băncilor nu s-a înrăutățit dramatic. Deci, vorbim de o criză de sorginte strict internă cauzată de câțiva factori. Primul a fost administrarea defectuoasă de la BEM de până la criză. În perioada anilor 2009-2012 s-au intensificat o serice de acțiuni dubioase. Al doilea factor au fost schimbările obscure în structura acționariatelor de la BEM, BS și UB. Acesta a dus la cel de-al treilea factor - încălcarea principiilor de guvernanță corporativă. De asemenea, trebuie menționate ingineriile financiare şi sporirea artificială a capacității de creditare a BEM, BS şi UB. Reacția întârziată și insuficientă a Băncii Naționale și a altor instituții relevante este al fel unul din cei cinci factori principali care au dus la această situație”, a declarat directorul executiv al Centrului Anlitic Independent Expert-Grup, Adrian Lupușor. 

În opinia experților, fraudele au avut drept scop final decapitalizarea băncilor prin acordarea de credite în proporții deosebit de mari, cu implicarea unor firme off-shore, firme locale, bănci străine şi, cel mai probabil, cu sprijinul unor reprezentanți din instituțiile de stat. 

Majorarea artificială a indicilor de lichiditate prin intermediul depunerilor interbancare şi mascarea creditelor neperformante, prin cesionarea acestora unor companii off-shore, au adus BEM, BS şi UB în prag de faliment. Scopul final a fost de a majora artificial capacitățile de creditare ale celor 3 bănci şi a emite volume imense de credite unui grup de companii afiliate. 

Astfel, la finalul anului 2014 volumul de credite acordate de BEM, BS şi UB a constituit circa 13,4 miliarde lei (~950 milioane USD), cifră care coroborează creditele de urgență acordate de BNM celor 3 bănci pentru a evita intrarea acestora în incapacitate de plată (~ 10-15 miliarde lei). 

 În condițiile în care circa 12% din PIB dispar din sistemul bancar, iar 3 bănci a căror active însumează circa 35% din activele întregului sistem bancar, riscurile pentru situația macroeconomică şi pentru starea întregii țări sunt evidente.     

Autorii raportului mai menționează că în cazul în care creditele oferite de BNM sub garanțiile Guvernului se vor transforma în datorie de stat, aceasta va majora substanțial nivelul de îndatorare a Guvernului: ponderea datoriei de stat în PIB ar putea creşte de la 32% în 2014 la 48% în 2015 şi 51% în 2016. 

 Potrivit estimărilor, şocul fiscal eventual va dura în timp, iar revenirea la parametrii actuali ai deficitului şi ai ponderii datoriei publice în PIB va avea loc timp de circa 10 ani. 

  „Pe mulți ani înainte povara va fi resimțită de fiecare agent economic si fiecare contribuabil. Pe de o parte va fi majorata povara fiscala, pe de alta parte va fi vorba de lipsirea anumitor servicii publice”, e de părere Veaceslav Negruța. 

În aceste condiții, experții susțin că soluția viabilă ar fi lichidarea imediată a celor trei bănci. „Într-o atare situație trebuie să funcționeze regula celor 3R: Recuperarea tuturor depozitelor persoanelor fizice şi juridice; Responsabilitatea persoanelor şi instituțiilor implicate direct sau indirect în fraudele comise;  Reforma sistemului de supraveghere şi reglementare bancară”, susține directorul executiv al Centrului Analitic Expert-Grup.   

Experții mai spun că actuala criză de la cele trei bănci nu ar fi avut loc dacă BNM era imuna la anumite interferențe politice. La fel, o soluție ar mai fi eliminarea oricăror forme de interferență în sistemul bancar a companiilor offshore. 

„Este imporatant să asigurăm independența BNM. Sectorul financiar trebuie să joace un rol important în creșterea economică. Ar putea oferi o anumită rezistență față de anumite șocuri innterne și externe. Băncile sunt instituții specifice și pasibile anumitor riscuri. Toate țările trebuie să respecte anumite forme de guvernare corporativă”, susține reprezentatul FMI Armine Hachatryan. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Zeci de utilaje au presărat pe drumurile din țară tone de material antiderapant

Zeci de utilaje au presărat pe drumurile din țară tone de material antiderapant

În capitală vor apărea puncte suplimentare de testare la COVID-19

În capitală vor apărea puncte suplimentare de testare la COVID-19

OMS vine cu noi recomandări: Printre acestea - renunțarea la interdicțiile de călătorie și la dovada vaccinării pentru cei care merg în alte țări

OMS vine cu noi recomandări: Printre acestea - renunțarea la interdicțiile de călătorie și la dovada vaccinării pentru cei care merg în alte țări

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Totul până la președinte: Cum un proverb citit în direct la TV a dus la arestarea unei jurnaliste din Turcia
  • 2
    Reguli, dar nu pentru toți. La Orhei școlile vor activa cu prezența fizică. Se permit nunțile și cumetriile
  • 3
    Deputat PAS, după majorarea prețului la gazul metan: Analizăm opțiunea de a reglementa tariful prin lege
  • 4
    Hike cu mine - Alo, se aude? Alex Gurdila ne ia să marcăm un traseu prin Codrii Moldovei (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.