Iohannis și Ponta, cu mesaje către unioniști

Iohannis și Ponta, cu mesaje către unioniști

Președintele României, Klaus Iohannis dar și prim-ministrul acesteia, Victor Ponta au venit cu mesaje de susține pentru tinerii care ieri au organizat „podul de flori” la hotarul dintre Moldova și România. Ponta a declarat că Românii de pe ambele maluri au undestin comun, în timp ce Iohannis a spus că este impresionat de drumul făcut de tineri de la Chișinău la București, informează Agora.

 

„Din păcate, nu voi fi în țară și nu îi pot întâmpina la Palatul Cotroceni, dar fiți convinși că mi-ar fi făcut o reală plăcere. Prin gestul lor temerar, ei au dovedit, cu toată forța unei generații care se simte profund europeană, că drumul nostru are o destinație comună. Vom dovedi tuturor că, oricât de mult efort va trebui să depunem și oricât va dura, ne vom împlini visul de a fi împreună în Europa. Sunt convins că oamenii de pe cele două maluri ale Prutului se vor regăsi într-o bună zi nu doar în Uniune, ci și în comuniune”, a scris Iohannis pe pagina sa de facebook.

Și Victor Ponta a salutat gestul tinerilor de ieri de la granița dintre cele două țări. „Consider că românii de pe ambele maluri ale Prutului au un destin comun ( pe care doar nedreptățile istoriei l-a întrerupt de mai multe ori)! Și cred că oamenii tineri și sinceri au mai mult curaj și mai multă putere în realizarea acestui destin comun decât politicienii! Un salut personal de admiratie pentru acești tineri și gestul lor de azi”, a scris Victor Ponta.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Dosarul penal în privința lui Alexandr Stoianoglo, pe cazul „Expulzării profesorilor turci” a fost clasat

Dosarul penal în privința lui Alexandr Stoianoglo, pe cazul „Expulzării profesorilor turci” a fost clasat

Soluție pe ultima sută de metri? Ministerul Economiei plafonează rata dobânzii pentru programul „Prima Casă”

Soluție pe ultima sută de metri? Ministerul Economiei plafonează rata dobânzii pentru programul „Prima Casă”

În luna iunie, numărul cazurilor de intoxicaţii alimentare a crescut cu aproape 20 la sută

În luna iunie, numărul cazurilor de intoxicaţii alimentare a crescut cu aproape 20 la sută

Advertoriale
Cum să cumperi o mașină în Europa și să o aduci în Moldova?

Cum să cumperi o mașină în Europa și să o aduci în Moldova?

Maib lansează alto – next level premium banking

Maib lansează alto – next level premium banking

Școala Profesională din Nisporeni este în așteptarea unui nou grup de elevi care vor studia meseria de cultivator-procesatori de bacifere

Școala Profesională din Nisporeni este în așteptarea unui nou grup de elevi care vor studia meseria de cultivator-procesatori de bacifere

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Un moldovean originar din UTA Găgăuzia a decedat în războiul din Ucraina. Avea funcție de conducere în armata rusă
  • 2
    Un deputat din PAS pleacă din Parlament. Iată motivul
  • 3
    Moneda euro a coborât la cel mai scăzut nivel din 2002
  • 4
    ANSA anunță că „Bucuria” va retrage de pe piață trei sortimente de bomboane din cauza unor substanțe care pot provoca alergii sau intoleranță
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.