
În mediu, un profesor din Moldova, are un câștig lunar de aproximativ 7.440 de lei, ceea ce reprezintă 81,6% față de salariul mediu pe economie.
În ceea ce privește vârsta profesorilor, în perioada anilor 2021-2022, numărul profesorilor cu vârsta de până la 30 de ani a scăzut, reprezentând 8,7%.
De cealaltă parte, a crescut numărul cadrelor didactice cu vârsta de peste 60 de ani, reprezentând 20,1% din numărul total de pedagogi.
La 5 octombrie, întreaga comunitate mondială marchează Ziua Internațională a Profesorului, sărbătoare instituită de UNESCO pentru a aprecia cadrele didactice din întreaga lume.
Mottoul zilei din acest an este „Transformarea educației începe cu profesorii”, care accentuează rolul important al cadrelor didactice în crearea peste tot în lume a unor sisteme educaționale complexe și reziliente.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.