Dacă nu economiseam în mod deosebit electricitatea sau încălzirea, așa cum se întâmpla în epoca sovietică, atunci economiseam lucrurile bune, obținute cu mare greu prin cunoscuții cunoscuților care aveau acces la vreun depozit al nomenclaturii sau ieșire spre Vest. 

Guma de mestecat germană era împărțită în patru și rugumată zile la rând și asta după ce a fost trecută din gură în gură la grădiniță. Pantofii din Ungaria sau Cehia erau purtați cu atenție maximă și doar la evenimente majore.

Jucăriile noi, niciodată despachetate, erau păstrate pe raftul de sus al servantului spre marea neliniște a copiilor din casă. Cutiile de „Lapte de pasare”, de care s-a făcut rost de la o vânzătoare cunoscută, stocate și ele prin vreun fund de dulap pentru cazurile când va trebui de „mulțumit” un medic. Ai casei își împlineau pofta de dulce și cu caramelele umplute cu magiun, la 10 copeici suta de grame.

Pentru lucrurile de import, pentru frumuseți, pentru calitate exista o viață de apoi, pe care o așteptam, deși nu prea știam cum ar trebui să arate sau dacă va veni vreodată. Dar să te pregătești de ea era un must, de aceea mulți așa și n-au prins să despacheteze jucăriile ca să se joace cu ele sau să poarte în voie perechea de pantofi cu fundă. Ambele au fost roase de molii.

Apoi am economisit pentru că nu aveam altă opțiune. Fără lumină, fără încălzire, fără bani, fără produse - anii 1990 au trecut peste noi cu tăvălugul. Locul gumei de mestecat l-a luat pachețelul de ceai, pe care îl foloseam până apa din cană nu se mai colora. Atunci, însă, știam deja că viața cea frumoasă există pe bune. O vedeam în toată splendoarea ei la televizor și în frânturi minuscule în magazinele comerciale. Aveam spre ce tinde. Lumea abundenței, a confortului, a sucului în cutii, a absorbantelor și tampoanelor, în locul cârpelor fierte în oală și puse la uscat pe ascuns, a încăperilor luminoase și mobilate cu gust, a iaurtului la micul dejun era aici, foarte aproape, accesibilă oricui cine avea suficient nerv să întindă mâna și să ia.

Între timp, viața noastră s-a schimbat. De ani de zile spălăm cu mâna doar lucrurile delicate, pentru celelalte avem mașini de spălat automate. Ne încălzim casele atât cât să ne simțim confortabil. Ne-am luat zeci de device-uri care să ne ușureze rutina și să ne lase timp pentru noi. Călătorim cu treabă, dar cel mai des, fără… Abundența e aici, chiar dacă nu e chiar ceea ce am văzut în serialele anilor 90. „Să economisești” a încetat să mai fie un imperativ al supraviețuirii și nici simbol al vieții amânate nu mai e. Când ai acces la credite, să economisești devine un anacronism.

În acest sol fertil au crescut și alte convingeri. Să trăiești din plin, să tinzi spre fericire, să te prețuiești, să renunți la ceea ce nu-ți aduce plăcere, să nu mai economisești din contul propriului confort, să vezi doar partea frumoasă a lucrurilor și să gândești pozitiv în orice situație.

Gândirea pozitivă, care a dat multor gaz pentru focul dorințelor materiale, a convins sute de mii de oameni că merită tot ce e mai bun acum și aici. Și pentru totdeauna. Universul îți stă la dispoziție pentru orice ți-ai dori, de la o geantă Dior la un Porsche Cayenne. Trebuie doar să vizualizezi. 

Credința în faptul că meriți și că totul va fi bine este religia zilei de azi.

Ce ne-a scăpat, însă, e că unica constantă în viață este schimbarea. Iar schimbarea nu merge doar în direcția progresului sau prosperității. Orice poate fi pierdut. Liniștea, confortul, pacea, resursele, iar electricitatea și încălzirea din casele și birourile noastre sunt condiționate de anumite contexte și nu sunt un dat.

Să vrem ce e mai bun nu e decât unul din miile de feluri în care a gândit omul despre sine. Într-o zi și acesta va deveni un anacronism. Și se pare că mai repede decât am fi vrut. Sau decât am fi noi pregătiți.