„Accesarea fondurilor internaționale”. Se organizează cursuri de informare UE-RM pentru autoritățile publice locale

„Accesarea fondurilor internaționale”. Se organizează cursuri de informare UE-RM pentru autoritățile publice locale

„Accesarea fondurilor internaționale”. Se organizează cursuri de informare UE-RM pentru autoritățile publice locale. 

Asociaţia Interdisciplinară Pan Sofia (AIPS) împreună cu ManagEst Consulting (MEC), ambele instituții fiind creeate în România, printr-o reuşită colaborare strategică şi durabilă între segmentul ONG şi cel Privat, au luat iniţiativa, încă de la inceputul acestui an, de a se implica în mod direct și responsabil în procesul de consolidare a principiilor comunitare şi structurale, în vederea alinierii la standardele europene şi internaţionale ale Republicii Moldova, crearea unui dialog direct dintre UE și autoritățile publice locale din Republica Moldova.

„Ne-am îndreptat atenția asupra: promovării principiilor democratice, a cooperării între actorii sociali, sprijinirea şi consolidarea relaţiilor între administraţia publică (centrală, locală) şi populaţie și dezvoltarea unui mediu sănătos şi durabil din punct de vedere social, politic, economic şi de mediu, în principal, în raioanele din Regiunea de Dezvoltare Nord, dar nu numai”, se precizează în cadrul unui comunicat.

AIPS-MEC au desfășurat cursuri de informare (UE - Republica Moldova) cu reprezentaţi din diferite sectoare, atât publice cât şi private, din raioanele Ocniţa,Briceni și Criuleni. Aceste întâlniri sunt printre primele dintr-o serie de alte câteva, ce se vor desfăşura, cu deosebire, în Regiunea de Dezvoltare Nord, şi vor contribui la realizarea unei reţele prin care AIPS-MEC vor sprijini, autorităţile locale, ONG-urile și sectorul privat, în găsirea de soluţii eficiente privind: dezvoltarea durabilă, creşterea competitivităţii economice, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea turismului, valorificarea patrimoniului natural, dezvoltarea resurselor umane, toate acestea care să vină în sprijinul unei ocupări durabile şi a unei incluziuni sociale adaptate nevoilor şi tendinţelor și contextelor internaționale actuale.

Preşedintele AIPS, Adrian Formagiu și administratorul Managest Consulting, Mircea Păscăluță, au precizat că aceste întâlniri au avut succes şi că majoritatea celor care și-au anunţat prezenta, au şi participat la aceste întâlniri de informare, cu privire la posibilităţile de dezvoltare al raioanelor prin accesarea de fonduri internaţionale, europene, transnaţionale şi/sau naţionale.

Participanţilor li s-au explicat în ce măsură aceste fonduri, în special europene, pot fi accesate şi cum pot acestea contribui la bună dezvoltare a localităţilor. Tuturor celor prezenţi le-au fost oferite diplome de participare şi invitaţia de a participa la un studiu prin care să se identifice care sunt principalele probleme la care împreună cu noi (AIPS-MEC) să găsim soluţii atât pe termen scurt și mediu.

În următoarea perioadă se vor organiza traninguri în raioanele: Edineţ, Drochia și Glodeni.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.