
VIDEO. Angajații SIS vor primi salarii mai mari
Angajații Serviciului de Informații și Securitate vor putea beneficia de majorări de salariu de până la 30%. În acest sens astăzi Cabinetul de miniștri a aprobat modificări la o hotărâre anterioară a Guvernului, în care s-a omis instituția vizată.
・
„Este o formă de salarizare pentru stimulare. În 2014 nu a fost inclus SIS, astăzi facem această modificare. Directorul prin ordinul său poate stabili cuantumul prevăzut în grila de salarizate pentru angajații săi. Majorările sunt în limita surselor financiare prevăzute. Nu este alocare suplimentară de surse financiare”, a declarat viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Gheorghe Țurcanu.
În medie majorările vor fi cu circa 30%. De adaosuri mai mari la salriu vor beneficia persoanele în funcții cu responsabilitate mai mare cum ar fi șefii de direcții și departamente.