Grecia are nevoie de o restructurare a datoriei mult mai mare decât au planificat partenerii din zona euro. Motivul principal ar fi prejudiciile grave suferite în ultimele doua săptămâni de economia greacă și de bănci. Asta sugerează un studiu confidențial elaborat de Fondul Monetar Internațional, transmite Reuters citat de Agora.
Analiza actualizată a sustenabilității datoriei (DSA) a fost trimisă luni seara guvernelor din zona euro, la câteva ore după ce Atena și cei 18 partenerii au redeschis negocieri privind cel de-al treilea program de salvare de până la 86 de miliarde de euro în schimbul unor măsuri mai dure de austeritate și a mai multor reforme structurale.
„Deteriorarea dramatică a sustenabilității datoriei demonstrează necesitatea reducerii datoriilor pe o scară care trebui să meargă cu mul mai dincolo decât de ceea ce a fost luat în considerare până în momentul de față, și de ceea ce a fost propus de MES (Mecanismul European de Stabilitate)”, se spune în raportul FMI.
FMI a lansat documentul, marți, la Washington, după ce a fost văzut de Reuters și alte mass-media.
Un înalt oficial al FMI a declarat marți seara că restructurarea datoriei ar oferi Greciei o șansă de recuperare și va fi necesară în cazul în care Fondul va rămâne implicat în orice nou program pentru Grecia.
Totodată, țările europene ar trebui să ofere Greciei o perioadă de grație de 30 de ani pentru deservirea datoriilor sale europene, inclusiv creditelor noi, precum și o extensie destulă a termenilor de maturitate, în caz contrar să efectueze anual transferuri fiscale explicite către bugetul grec sau să accepte „marje profunde de ajustare în avans” pe împrumuturile către Atena, se mai spune în raport.
Raportul a fost arătat agențiilor de știri în timp ce Ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, a afirmat că unii membri ai guvernului de la Berlin au propus ca Grecia mai bine să ia „o pauză” în zona euro, decât să primească încă un plan gigant de salvare.