Energocom a mai cumpărat 18 milioane de metri cubi de gaz pentru stocare. Ministrul Infrastructurii:  Vor fi folosiți în cazul în care Gazprom va sista livrările

Energocom a mai cumpărat 18 milioane de metri cubi de gaz pentru stocare. Ministrul Infrastructurii: Vor fi folosiți în cazul în care Gazprom va sista livrările

Compania de stat Energocom a mai cumpărat 18 milioane de metri cubi de gaz pentru stocare. Un anunț în acest sens a fost făcut de ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, pe pagina sa de Telegram.

„În total, avem 81,5 milioane de metri cubi de gaz achiziționat. Aceste volume vor fi folosite în cazul în care concernul rus Gazprom va decide să sisteze livrările de gaz pentru cetățenii țării noastre, contrar angajamentelor contractuale”, a precizat ministrul.

La data de 20 octombrie, Energocom a achiziționat alte zece milioane de metri cubi de gaze naturale la un preț de 997 de euro pentru o mie de metri cubi, în cadrul realizării Proiectului „Securitatea Furnizării Gazelor Naturale”.

La licitația organizată de Energocom pentru realizarea proiectului menționat au participat companiile precalificate conform regulilor Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Anterior, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a emis o hotărâre prin care a obligat Energocom să împrumute companiei Moldovagaz un miliard de lei pentru achitarea consumului de gaz pentru luna septembrie și a avansului pentru luna octombrie.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.