Omul de afaceri Ion Sturza consideră că reținerile și perchezițiile întreprinse de CNA la întreprinderea Caravita sunt tentative de a influența negocierile de formare noii alianțe politice.
Ion Sturza a scris pe contul său de Facebook că „procurorii nu ar trebui să facă aluzii străvezii la adresa politicienilor implicați în negocieri. Dar nici politicienii să nu atace instituțiile statului cu mesaje demagogice și populiste. ”
În aceeași postare al mai scrie că „Moldova se află în mijlocul unei mari furtuni! Furtuna perfecta! Așa ceva nu a existat niciodată în scurta noastră istorie ca stat independent. O combinație dintre o criză politică, economică, bugetară, fiscală, etică, bun simț și o criză geopolitică de o amploare, fără precedent - Ucraina, Grecia și implicit Uniunea Europeană.
Noi ne răsfățăm în plăceri trupești și nu numai: acceptăm titluri pseudo-științifice, flirtăm cu amazoana americană sau, dacă nu suntem invitați la masa „bogaților”, pescuim pe Bâc, înconjurați de zânele locale… Toți sunt în așteptarea toamnei, poate atunci, pe răcoare, se vor naște mai ușor alianțe.
Atenție! Nu avem timp! Riscăm să rămânem fără salarii, pensii, în imposibilitate chiar de a face intervenții chirurgicale de urgență, și pe întuneric la propriu. Țara trebuie guvernată. Guvernată nu de iluzii, ci de cei care au primit, fie și cam blejit, mandatul poporului la alegeri… ”, este de părere omul de afaceri.
Astăzi două persoane din anturajul liderului PLDM, Vlad Filat printre care Vladimir Rusu, proprietarul „Caravita CO” și tatăl acestuia, Ion Rusu au fost reținuți în dosarul BEM, potrivit Centrului Național Anticorupție. Potrivit sursei, aceștia au fost reținuți pentru 72 de ore.
Vezi și aceste știri

Gazul din Moldova, la fel de scump ca în Suedia. Cât costă un metru cub la vecini și în alte țări de pe continentul european

Scholz şi Macron, într-o discuție la telefon cu Putin: I-au cerut „negocieri directe serioase” cu Zelenski
