DOC. PLDM, PL, PD în 2015, cu aceeași idee ca și PCRM în 2010

DOC. PLDM, PL, PD în 2015, cu aceeași idee ca și PCRM în 2010

Liderii PLDM, PL și PD au vorbit după consultările de ieri despre modificarea constituției prin referendum, care ar urma să aibă loc în această toamnă. Obiectul modificărilor ar constitui schimbarea modalității de alegere a președintelui, care în prezent pentru a fi numit este necesar votul a 61 de deputați. Potrivit unei hotărâri a Curții Constituționale de anul trecut, între perioada inițierii și momentul adoptării Constituției trebuie să fie cel puțin 6 luni.

Potrivit declarațiilor de ieri a lui Filat, modificarea constituției ar consta în alegerea președintelui din trei încercări. Prima din 61, a doua din 57 și a treia din 51 de voturi. O inițiativă identică au avut comuniștii în luna martie a anului 2010, atunci când aceștia au semnat un proiect de lege pentru modificarea constituției.

Vezi DOCUMENTUL:

Publicitate

Pe proiectul de atunci și-au pus semnătura un grup de 36 de deputați, printre care și Igor Dodon, devenit între timp liderul PSRM și unul din avocații alegerii președintelui de către popor.

Proiectul presupunea atunci votarea în primă instanță a președintelui cu 61 de voturi. Dacă acesta nu se alegea, în decurs de 5 zile se va organiza un al doilea tur în care un candidat a funcția de președinte poate fi ales cu 57 de voturi. Dacă nici din a doua oară președintele nu este ales, se organizează iarăși în termen de 5 zile un nou tur de scrutin, unde președintele poate fi ales cu simpla majoritate, adică 50+1 voturi.

Ulterior după ce a eșuat referendumul din toamna lui 2010, unde modificările presupuneau alegerea președintelui de către popor, în 2011 comuniștii și-au retras inițiativa de modificare a constituției, pe motiv că scopul inițial era de a evita referendumul. Tot atunci liderii alianței declarau că proiectul PCRM ar fi un pas de a depăși criza politică.

Atunci proiectul comuniștilor a fost avizat pozitiv (29 aprilie 2010), la aproape o lună de la depunerea demersului de către Curtea Constituțională, condusă în acea perioadă de către Dumitru Pulbere (31 martie 2010).

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal