La eveniment au fost prezenți viceprim-ministrul Republicii Moldova, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, ambasadorul Uniunii Europene (UE) în Moldova, Jānis Mažeiks și directorul general al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru Europa de Est și Caucaz, Matteo Patrone.
Segmentul de drum, construit grație unui grant de circa 8 milioane de euro oferit de UE, face parte din drumul național Chișinău-Ungheni-Sculeni spre frontiera cu România, fiind o arteră cheie de transport, care leagă Moldova cu Uniunea Europeană.


„Drumul de centură a localității Bahmut din raionul Călărași are două benzi de circulație, mai multe podețe, un pasaj subteran și două intersecții. Acesta va fluidiza considerabil traficul pe drumul național R1 și spre frontiera cu România. Proiectul a costat zece milioane de euro, bani oferiți de către Uniunea Europeană sub formă de grant. Din păcate, lucrările nu s-au desfășurat fără incidente. Pentru construcția celor șase kilometri de șosea au fost necesari aproape șapte ani’’, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
„Termenul a fost mai mare decât trei ani din mai multe considerente, nu am putut identifica materialul de umplutură ca să putem construi acostamentul, acest lucru a amânat lucrările cu aproape trei ani’’, a mai menționat Iulian Mornealo, directorul adjunct al Administrației de Stat a Drumurilor.


Perioada de garanție a lucrărilor din partea dezvoltatorului este de un an, iar durata de exploatare de 15 ani. Administrația de Stat a Drumurilor susține că porțiunea de drum a fost construită conform standardelor europene, cu marcaj modern care nu trebuie reaplicat, iar iarna va fi întreținut altfel decât majoritatea drumurilor din țară.
„Este un traseu nou, marcajul aplicat este mai performant, nu trebuie folosită variantă clasică de întreținere iarna cum e nisip și sare. Vom implementa o metodă nouă de întreținere, fie doar sare, astfel încât întreținerea lui iarna să nu influențeze cumva calitatea drumului’’, a precizat Iulian Mornealo.
Această porțiune de drum face parte dintr-un program de amploare de modernizare și construcție a drumurilor cheie din țară, cu investiții de 300 de milioane de euro oferite de BERD și BEI. Autoritățile anunță că vor semna în curând un noi proiect în valoare de 100 de milioane de euro, care prevede reabilitarea altor trei porțiuni de drum importante din țară. Este vorba despre centura orașului Vulcănești, porțiunea Soroca-Arionești și Hîncești-Lăpușna.


„Bugetul este încă limitat, iar fără acest suport din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Băncii Europene de Investiții și UE, evident că viteza de reabilitare a drumurilor va fi cu mult mai lentă, iar noi înţelegem cu cât este mai lentă viteza, cu atât mai lent va fi şi procesul de dezvoltare economică a ţării. Aceste proiecte ajută la creşterea comerţului, creează locuri de muncă şi aduce bani la buget”, a precizat ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
Despre încă un proiect a venit cu informații, ambasadorul UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks. „Mereu sunt proiecte în derulare, iar despre cel care vreau să vă spun este cel de reabilitare a căilor ferate nord-sud pentru care se va oferi 20 de milioane de euro sub formă de grant din partea Uniunii Europene”.
În ultimii 10 ani, Uniunea Europeană și partenerii săi au oferit o asistență de peste un miliard de euro sub formă de credite şi granturi pentru proiecte de infrastructură de transport în Republica Moldova. Cu sprijinul Uniunii Europene, BERD și BEI, în Republica Moldova se află în proces de construcție peste 300 de kilometri de drum.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.