În anul 2014, instituția preșcolară din orașul Ialoveni a fost numită instituție-pilot care implementează servicii educaționale speciale. Adică, aici urmau să fie înscriși nu doar copiii tipici, ci și micuții cu nevoie speciale. Managera grădiniței, Tatiana Vrăjmaș își amintește de acea perioadă ca de niște vremuri pe cât de incitante și curioase, pe atât de provocatoare.
Noi deja aveam acești copii în grădiniță, dar nu știam cum să lucrăm cu ei. Nu aveam spații dotate pentru a-i primi și nu aveam specialiști.
Autor:
Demersul de a deveni o grădiniță incluzivă avea nevoie de mult suport informațional și logistic. Tatiana Vrăjmaș povestește cum niște spații destinate depozitelor au fost transformate în săli de studiu.
Am creat patru spații pentru specialiști, am dotat această sală. Am găsit cadre didactice care au inimă bună și vor să facă o perfecționare și i-am învățat să devină altfel de specialiști. Au rămas aceleași cadre didactice, aceeași educatori, dar cu noi provocări, cu noi viziuni, noi scopuri.
Autor:
O altă provocare care a necesitat o abordare sistemică a fost lucrul cu părinții. Pe de o parte erau părinții copiilor cu nevoi speciale, cărora le venea greu să accepte realitatea cruntă, iar pe de altă partea - lucrul cu părinții copiilor tipici, care refuzau să accepte ideea că odraslele lor pot avea prieteni mai „deosebiți”.
Am avut nenumărate plângeri că vor ca un anumit copil să fie scos din grupă, că ei nu vor ca al lor copil să aibă așa prieteni. Dar spun cu certitudine și fermitate că deja toți părinții care vin la noi știu ce servicii oferim și am devenit o societate mai tolerantă.
Autor:
Chiar și așa, procesul de incluziune și de promovare a diversității a continuat la grădinița de la Ialoveni. Mai mult, educatorii eu reușit să găsească abordări ingenioase pentru ca niciunul dintre copiii implicați în procesul de studiu să nu se simtă lezați în vreun fel:
Pentru fiecare copil care este un pic mai deosebit, noi punem un alt copil mentor. Când la dans, îl ia el de mână, când să se aranjeze pe scenă, tot el. Astfel toți copiii au devenit mai toleranți, mai grijulii.
Autor:
Tatiana Vrăjmaș precizează că un alt pas în întâmpinarea acceptării și diversității este faptul că atât în timpul activităților educative, cât și în timpul jocurilor copiii cu nevoi speciale nu sunt scoși din grupă și sunt implicați în aceleași activități ca și semenii lor.
Da, ei au activități individuale, conform unui orar, dar majoritatea timpului ei o petrec cu semenii lor în grupă. Se joacă, merg la masă împreună, dorm în același spațiu, au același dulăpior ca și copiii din grupă. Doar la specialiști vin separat.
Autor:
Managera Grădiniței nr. 5 din orașul Ialoveni recunoaște că deși încă mai există probleme la capitolul acceptarea diversității, cu fiecare an care trece societatea devine, totuși mai tolerantă.
Nu poate fi vorba de o singură instituție incluzivă, ci de un tot întreg. Doar așa acești copii vor rămâne în comunitate și nu vor fi izolați. Asta doare să duci un copil pe câțiva ani din localitate și să-l aduci înapoi. El trebuie să crească aici, cu comunitatea, să-l cunoască vecinii, să-și cunoască strada și când va crește mare să fie primit, că este al nostru.
Autor:
La grădinița „Regina Maria” din orașul Ialoveni sunt înscriși, în prezent, 58 de copii cu cerințe educaționale speciale. Aceasta este singura grădiniță de stat incluzivă din Republica Moldova.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.