
Cea de a 4-a ediție a acestei competiții a fost organizată în memoria sportivului Igor Cuharciuc, un tânăr promițător care a devenit campion european la motociclism la vârsta de doar 8 ani, dar în 2017, la vârsta de 14 ani, a fost victima unui accident produs la Campionatul European de Motocross din Cehia.
IuteCredit a fost alături de sportivii de toate vârstele printr-un parteneriat sustenabil și viguros oferit organizatorilor motocrossului.
,,Compania noastră este implicată în mai multe proiecte de susținere a tinerilor, inclusiv de promovare a sporturilor. Este foarte important să creștem o generație sănătoasă, puternică. Sportul trebuie sprijinit, pentru a oferi posibilități echitabile de a-l practica tuturor doritorilor, el trebuie să devină un mod de viață. Noi vom susține și de acum încolo asemenea activități, asemenea competiții, așa cum am făcut dintotdeauna.”
Director Marketing, PR IuteCredit, Gheorghe Coșcodan
Autor:

Unul dintre tinerii susținuți de compania IuteCredit în aspirația sa de a practica motociclismul este și Mihail Golovicichin. Născut în 2006, la doar 10 ani, el era deja campion al Republicii Moldova și premiant la competițiile de motociclism, clasa MX 65, în România și Ucraina. Pasiunea sa pentru acest gen de sport, Mihail a dezvoltat-o de la 5 ani, când tatăl său i-a cumpărat prima motocicletă cu care gonea pe stadionul școlii din plăcere, fără a avea aspirații prea mari. În timp, ambițiile lui Mihail s-au dezvoltat și în 2018 el ajunge campion al Republicii Moldova la motocross, clasa MX 85 și participă deja cu succes la campionate europene.

„Antrenamentele și practicarea acestui sport în sine nu reprezintă exclusiv promisiunea unui corp sănătos fizic, ci contribuie esențial la fortificarea voinței, la dezvoltarea unei personalități echilibrate și puternice. Iar această simbioză fericită este tocmai chezășia unei generații capabile să contruiască o societate prosperă”- spune Gheorghe Coșcodan, Director Marketing și PR IuteCredit.
Mihail Golovicichin afirmă la rândul său, confirmând parcă cele spuse de Gheorghe Coșcodan: „Startul este un moment foarte important pentru fiecare pilot. Trebuie să te concentrezi și să te poziționezi corect, deoarece un final de succes depinde în mare măsură de un început ireproșabil. Înainte de start, indiferent de nivelului competiției, simt întotdeauna neliniște, chiar dacă știu că voi fi lider. Acest sentiment este foarte greu de depășit. Cu toate acestea, pe măsură ce devin mai experimentat prin participare la competiții mari, învăț să fac față emoțiilor încetul cu încetul și simt că reușesc. Știu că doar stăpânirea de sine și controlul total asupra emoțiilor pot duce la un rezultat pozitiv al cursei.”

IuteCredit a fost și partener general al Cupei Europene de Triatlon printre Juniori care a avut loc în această vară la Chișinău. La competiție au participat atunci tineri sportivi din circa 10 țări europene, inclusiv Republica Moldova. De asemenea, IuteCredit s-a implicat și în multe alte proiecte dedicate tinerilor, precum Campania națională de educația financiară, în cadrul căreia a realizat digitalizarea unor programe școlare și a sprijinit financiar adaptarea unor videouri explicative din seria „Cunoaște sensul banului cu Emily” pentru copiii cu deficiențe de auz în limbaj mimico-gestual.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.