Acord pleminar: OMC vrea să elimine tarifele în comerţul cu produse tehnologice

Acord pleminar: OMC vrea să elimine tarifele în comerţul cu produse tehnologice
Foto: magazinulprogresiv.ro

Reprezentanţii a 80 de state membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) au ajuns la un acord preliminar pentru eliminarea de tarife din comerţul cu produse din industria tehnologiei, care ar putea contribui cu 190 de miliarde de dolari la PIB-ul mondial, relatează Bloomberg, citat de zf.ro.

Producători precum Intel, Samsung Electronics, Sandisk şi Texas Instruments vor beneficia de eliminarea tarifelor pentru circa 250 de produse.

Cele 80 de state membre ale WTC participante la negocieri asigură aproximativ 97% din comerţul mondial cu produse IT, evaluat la 1.000 de miliarde de dolari.

Acordul a avut loc la o întâlnire a ambasadorilor statelor membre ale OMC organizată de ambasada Uniunii Europene din Geneva.

"Sunt foarte optimist că acordul final va fi realizat până la sfârşitul săptămânii viitoare", a scris pe Twitter Roberto Azevedo, director general al OMC.

Biroul reprezentantului pentru Comerţ al Statelor Unite (USTR) a salutat progresul major al negocierilor.

"Acordul va deschide pieţele externe pentru unele dintre cele mai competitive companii americane. Avem încredere că toate părţile vor aproba oficial participarea, care ar fi primul acord major de eliminare a tarifelor din ultimii 18 ani", se arată într-un comunicat al USTR.

În discuţiile care au început pe 14 iulie, negociatorii au discutat despre diverse tarife, în special cele pentru ecranele LCD, care au fost contestate în principal de Taiwan şi China, şi o solicitare a UE privind radiourile auto. Negociatorii Coreei de Sud au renunţat la opoziţia pentru un acord extins, iar membrii au convenit analizarea unei liste preliminare de produse.

 

Tarifele pentru semiconductori, echipamentele imagistice cu rezonanţă magnetică, dispozitivele pentru poziţionare globală, cartuşele pentru imprimante, consolele de jocuri şi alte produse vor fi eliminate complet.

Lista de produse va fi analizată de miniştrii Comerţului din statele membre ale OMC.

Aprobarea listei ar putea avea o contribuţie de 190 de miliarde de dolari la PIB-ul mondial şi ar susţine 60.000 de locuri de muncă în Statele Unite.

Acordul prevede eliminarea de către statele participante a tarifelor de import pentru produsele tehnologice, iar în septembrie vor începe negocieri pentru programarea aplicării treptate a măsurii. Acest fapt va permite ţărilor să reducă treptat tarifele pentru anumite produse, considerate prea importante de către unii semnatari.

Oficiali din industria americană a tehnologiei speră că acordul va putea intra în vigoare cel mai devreme în iulie 2016.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Și în capitală starea podurilor lasă de dorit, spun experții. Ultima examinare generală a fost făcută în 1992 (VIDEO)

Și în capitală starea podurilor lasă de dorit, spun experții. Ultima examinare generală a fost făcută în 1992 (VIDEO)

BCS a părăsit plenul Legislativului: „Ați convocat ședință extraordinară ca să numiți în funcții oameni comozi”

BCS a părăsit plenul Legislativului: „Ați convocat ședință extraordinară ca să numiți în funcții oameni comozi”

Doi bărbați din Bălți, cercetați pentru că ar fi deschis un schimb valutar într-un apartament. Prejudiciul estimat se ridică la două milioane de lei

Doi bărbați din Bălți, cercetați pentru că ar fi deschis un schimb valutar într-un apartament. Prejudiciul estimat se ridică la două milioane de lei

Advertoriale
Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

 Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile, de luni, trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni. Ce alte restricții au fost impuse
  • 2
    Tauber evită să zică cât o costă naveta Bălți-Chișinău, dar spune că ar putea închiria un apartament în nordul țării
  • 3
    Moldovagaz urmează să solicite majorarea tarifelor la gazele naturale. Vadim Ceban: „Întreprinderea activează în pierdere”
  • 4
    Grosu vs Reidman: Cine știe mai multă fizică sau cum poate fi redus consumul de gaze
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.