Unii moldoveni au indicat venituri lunare de zeci de milioane de lei pe compensatii.gov.md. Spatari: Poate acele familii au introdus IDNP-ul

Unii moldoveni au indicat venituri lunare de zeci de milioane de lei pe compensatii.gov.md. Spatari: Poate acele familii au introdus IDNP-ul

Unele persoane care au solicitat compensații pe site-ul compensatii.gov.md au indicat venituri lunare de zeci de milioane de lei, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari. Dacă este vorba despre o greșeală, aceste persoane au posibilitatea de a face modificările necesare în termen de cinci zile. În cazul în care au depășit acest termen, este posibilă redeschiderea cererii prin intermediul unei solicitări pe support@compensatii.gov.md.

„Avem și situații un pic aberante chiar. Sunt unele cereri, nu sunt foarte multe, sunt câteva zeci de cereri, în care sunt incluse venituri de zeci de milioane de lei lunar. Credem că este o eroare tehnică. Poate acele familii au introdus IDNP-ul, de exemplu, în câmpul de venituri sau alte greșeli. Noi proactiv tratăm aceste cereri, le identificăm și sunăm familiile care au comis astfel de erori pentru ca ele să ceară să fie redeschis accesul la cerere”, a declarat Marcel Spatari ministrul Muncii și Protecției Sociale în cadrul unei intervenții live pe pagina sa de Facebook.

De altfel, indicarea veniturilor incorecte este o greșeală des întâlnită. Ministrul a subliniat că e nevoie de raportarea venitului mediu lunar din ultimele șase luni.

„Toți cei care au comis o anumită inexactitate în timpul completării cererii, chiar dacă au expirat cinci zile din momentul intrării acesteia în procesare, pot solicita să facă modificări. Mecanismul este implementat primul an, condițiile poate nu au fost pentru toți foarte clare din start. Ne-am confruntat cu situații că lumea a uitat să introducă un locatar, câteodată un copil, respectiv, există posibilitatea de a scrie un email pe support@compensatii.gov.md și a solicita redeschiderea cererii sau de a apela centrul telefonic și de a solicita acest lucru și cererea va fi redeschisă”, a declarat deputatul Dan Perciun, președinte al Comisiei protecție socială, sănătate și familie.

Site-ul compensatii.gov.md, lansat în luna octombrie, este platforma online care permite înregistrarea și prelucrarea solicitărilor pentru compensarea cheltuielilor populației la consumul de energie.

645 mii de cereri de atribuire a categoriei de vulnerabilitate energetică au fost înregistrate, dintre care 268 mii de cereri sunt înregistrate de asistenții sociali comunitari, bibliotecari, operatorii Centrelor Universale de Prestare a Serviciilor Publice.

Costul programului guvernamental de compensații este estimat la aproximativ 5 miliarde de lei pentru următoarea perioadă rece. Este o sumă de aproape 2,5 ori mai mare decât a fost alocată pentru compensații anul trecut.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.