Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării (VIDEO)

Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării (VIDEO)

Alina Perju, în vârstă de 30 de ani, originară din satul Cociulia, raionul Cantemir, a revenit acasă din Franța, împreună cu soțul francez, pentru a pune umărul la dezvoltarea comunităților rurale și pentru a pune în practică tot ce a învățat în Europa.

Cătălina Vudvud Grițco

Publicitate

„Eu mă bucur de fiecare zi pe care o am aici, acasă. Chiar mă trezesc dimineața și zic Doamne mulțumesc pentru ziua de azi, sau mulțumesc Universului, pentru tot ce am! Eu nu știu, eu sunt fericită. Eu chiar sunt fericită acasă!”

Alina Perju

Autor:

După ce a încheiat ciclu liceal de studii în Republica Moldova, Alina mers la facultate în Constanța, România, apoi și-a continuat studiile în Franța, iar experiența acumulată în cele două țări Europene îi este de mare ajutor în activitatea pe care o are la Cociulia.

După finalizarea studiilor, înainte să înceapă viața profesională, Alina și soțul ei au hotărât să realizeze un proiect de călătorie pe tema cărților și a jocurilor de societate în mediul rural din Moldova și Ucraina. În timpul sejurului de acasă, tânăra familie avut ocazia să participe la un atelier a Programului LEADER, unde au făcut cunoștință cu persoane active din localitățile rurale.

CITEȘTE ȘI: Proiectele mici – un pas mare pentru sate sau cum Grupurile de Acțiune Locală devin soluții pentru dezvoltarea rurală 

„Mi-a plăcut foarte mult , și mie și soțului, ideea creării unui Grup de Acțiune Locală (GAL) în regiunea noastră,  astfel luând decizia să încercăm să ne implicăm. În timpul aflării noastre în Cociulia, am creat o asociație obștească care să ne permită să accesăm diverse proiecte. Între timp, proiectul nostru de călătorie se terminase, și eu am rămas în țară, iar soțul s-a întors în Franța ca să lucreze. Un an de zile am trăit la distanță, eu în Moldova, el în Franța, dar asta a fost decizia comună ca noi să ne putem stabili în Moldova.”

Alina Perju

Autor:

În regiune Alinei a fost constituit Grupul de Acțiune Locală „Colinele Tigheciului” pe care l-a administrat timp de ani de zile, din 2019 până în 2021. În prezent, Alina face parte din Rețeaua Națională LEADER care reprezintă GAL-urile din Moldova și este Coordonatoare pe Regiunea de Sud a GAL-urilor. Totodată, cu Asociația pe care a creat-o împreună cu soțul său au implementat diverse proiecte pentru tineret care țin de dezvoltare comunitară.

VEZI ȘI: Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO) 

Unul dintre proiectele de succes ține de Căminul Cultural „Mihai Batîr” din Cociulia, pentru care au fost atrase fonduri din Uniunea Europeană în valoare de peste un milion de lei și s-au făcut reparații capitale la această instituție.

...

Proiecte susținute din bani UE la Cociulia

În perioada 2019 – 2020, Uniunea Europeană a acordat suport financiar, sub formă de grant, în sumă de 9.500 euro pentru Proiectul dedicat tinerilor „Lideri comunitari în acțiune”. În acest proiect au fost implicați tineri cu vârsta 15-18 ani din satele Cociulia, Vișniovca și Capaclia.

Peste 30 de tineri au urmat un set de instruiri în domeniul dezvoltării personale, vorbirea în public, dezvoltare comunitară și scrierea unui proiect. Totodată, fiecare localitate a beneficiat de un mini grant de 200 euro  pentru a rezolva o problemă din localitatea lor. În Cociulia, tinerii  au deschis un serviciu de cinema prin procurarea unui ecran de proiecție și un video proiector.

Anul trecut, a debutat un alt proiect susținut cu bani din UE „În Cociulia - Mergem pe undă verde” . De această dată, au fost alocați 50 mii de euro. Au fost propuse un set de activități, printre care elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală a satului Cociulia 2021 – 2025, sensibilizarea tinerilor și adulților pe subiectul de Eficiență Energetică în viața cotidiană, de asemenea, a fost sporită eficiența energetică a Căminului Cultural „Mihai Batîr” prin renovarea acoperișului, termoizolarea exterioară a clădirii și instalarea sistemului de căldură.

Alina afirmă că în Republica Moldova se simte foarte mult susținerea din partea UE, deoarece multe din aceste posibilități și programe educative bazate pe principiile democratice, respectarea drepturilor omului vin din UE.

„Munca pe care o fac acum este extraordinară, deoarece mă ajută să îmi cunosc și mai bine țara cât și eroii ei, cei care muncesc și cred într-un viitor prosper la ei acasă.”

Alina Perju

Autor:

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal