„Republica Moldova cu Ucraina formează un bloc electro-energetic comun care este sincronizat cu Europa Centrală și, respectiv, oricare perturbație în sistemul ucrainean provoacă anumite dificultăți în sistemul energetic moldovenesc. Atunci când dispare o legătură puternică sau o sursă de energie care asigură stabilitate în sistem, atunci automatica care menține tensiunea din sistem acționează prin deconectarea consumatorilor astfel încât să echilibreze energia care e produsă cu cea care e consumată, pentru a aduce un echilibru în sistem”, a explicat directorul companiei Moldelectrica, Sergiu Aparatu, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.
Aparatu mai menționează că în situația în care Federația Rusă atacă infrastructura din Ucraina, consecințele sunt resimțite direct și în Republica Moldova, atât de locuitorii de pe malul stâng, cât și de cei de pe malul drept al Nistrului.
„Pot să vă spun cu siguranță că pe data de 15 noiembrie, și chiar și astăzi, în egală măsură au fost deconectați consumatorii atât de pe malul stâng, cât și de pe malul drept. Sunt mulțumiți, nemulțumiți, dar ei suferă în aceeași măsură ca și noi de deconectări de energie electrică. Astăzi a avut loc un atac mai apropiat de R. Moldova și s-au izolat inclusiv și sursele de energie. A fost o situație mai gravă", a precizat oficialul.
AGORA menționează că curentul electric a fost întrerupt pe întreg teritoriul R. Moldova. S-a întâmplat la 23 noiembrie, în jurul orei 14:30. Lumina a fost deconectată și în capitală. Cauza celor întâmplate sunt bombardamentele din Ucraina. Potrivit Guvernului, bombardamentele rusești asupra centralelor electrice Ucraina au dus la întreruperi în țara noastră pentru că sistemele energetice ale Moldovei și Ucrainei sunt conectate între ele.
În jurul orei 18:32, au fost reluate operațiunile de reconectare a consumatorilor finali la energia electrică. Compania Premier Energy a anunțat că a obținut în acest sens undă verde de la întreprinderea Moldelectrica.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.