Consiliul de Securitate ONU a aprobat acordul nuclear cu Iranul

Consiliul de Securitate ONU a aprobat acordul nuclear cu Iranul

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a aprobat, luni, acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul, menţinând posibilitatea reactivării sancţiunilor dacă regimul de la Teheran va încălca termenii înţelegerii în următorii zece ani.

Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate ONU au adoptat în unanimitate proiectul de rezoluţie elaborat în contextul acordului nuclear cu Iranul, scrie antena3.ro. În schimbul anulării sancţiunilor impuse de Statele Unite, Naţiunile Unite şi Uniunea Europeană, Iranul va limita activităţile nucleare.
   
Sancţiunile care au fost aplicate până acum Iranului vor putea fi reactivate dacă regimul islamist de la Teheran va încălca termenii acordului în următorii zece ani.
  
Iranul şi marile puteri din grupul P5+1 (SUA, M.Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) au ajuns, pe 14 iulie, la un acord privind programul nuclear iranian. Acordul include un compromis între Washington şi Teheran care va permite inspectorilor ONU să solicite vizite la obiective militare iraniene, în cadrul efortului de monitorizare, dar nu vor avea dreptul automat de a efectua inspecţii inopinate.

În cazul în care Iranul respinge o cerere de inspecţie, o comisie de arbitraj formată din reprezentanţi iranieni şi ai marilor puteri va decide dacă vizita trebuie permisă sau nu. Lipsa dreptului automat de a efectua inspecţii ar putea oferi Teheranului timp să muşamalizeze eventualele nereguli până la efectuarea vizitei. O concesie făcută de Iran este menţinerea sancţiunilor privind rachetele pentru încă opt ani şi a embargoului privind armele pentru cinci ani.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Biserica Ortodoxă Ucraineană își declară independența deplină față de Rusia

Biserica Ortodoxă Ucraineană își declară independența deplină față de Rusia

De la începutul războiului în Ucraina, peste peste 4 mii de civili și-au pierdut viața, iar alți 4,7 mii au fost răniți

De la începutul războiului în Ucraina, peste peste 4 mii de civili și-au pierdut viața, iar alți 4,7 mii au fost răniți

Ministerul Afacerilor Externe din România califică drept „nefondată și motivată politic” decizia CMC prin care a respins solicitarea Radio Chișinău

Ministerul Afacerilor Externe din România califică drept „nefondată și motivată politic” decizia CMC prin care a respins solicitarea Radio Chișinău

Advertoriale
Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți  organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Uleiul, mai ieftin cu circa 15 lei! Prețurile afișate în magazine, după valul de scumpiri (FOTO)
  • 2
    „O fetiță de șapte ani zăcea cu o gaură în piept, prin care se vedea cum îi bate inima”. Povestea unui medic din Mariupol, despre 22 de zile de război
  • 3
    Johnson spune că Rusia are câștiguri lente în Donbas și cere ca Ucrainei să i se ofere sisteme avansate de rachete cu rază lungă de acțiune
  • 4
    Preţul gazelor în Europa continuă să scadă, în urma diminuării temerilor privind livrările din Rusia
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.