Ideea de a pleca într-o misiune de pacificare a pornit din dorința pentru noi provocări

Pentru prima dată, Iulia Batista a depus documentele pentru a participa la o misiune de pacificare în 2014.

„Atunci deja aveam 13 ani de experiență în serviciul militar și m-am gândit că sunt gata pentru o nouă provocare. Una dintre condițiile de bază era cunoașterea limbii engleze, am făcut două cursuri și am încercat, am depus actele. Selectarea este bazată pe un concurs unde se iau în considerare funcțiile deținute anterior, limba engleză, abilitățile de a conduce o mașină 4x4 și deja cursuri ce țin de operații de menținere a păcii. A doua participare a fost în 2018 și am fost motivată că am vrut să ajung în aceeași misiune ca să văd care este rezultatul unei misiuni și care a fost progresul. Am revenit în aceeași misiune peste aproape trei ani”, își amintește protagonista AGORA.

Prima plecare...

Inițial, Iulia Batista a fost detașată ca observator militar în localitatea Berberati, Republica Central Africană unde a stat trei luni. Conducerea știa de experiența acesteia și i-a propus o altă funcție, în capitală, în Statul Major, unde pe parcursul a mai mult de nouă luni a îndeplinit funcția în celula de evaluare a contingentelor militare. 

„Șoc cultural clar lucru că a fost. Cel mai greu atunci îmi era că mi-am lăsat fiica acasă, ea atunci avea doar patru ani. În rest, știți, noi militarii suntem așa flexibili, ne adaptăm la orice schimbare. M-am acomodat că nu este lumină, apă potabilă, simplul confort pe care îl avem acasă. Energie electrică aveam doar câteva ore pe zi. Uneori nu reușeam să pregătesc mâncare și atunci o găteam la rug, cu lemne, cu cărbuni. În prima misiune am stat 18 luni, dar am și venit acasă, beneficiam de concediu și de fiecare dată îmi doream să vin acasă”, spune Iulia Batista.

O zi din viața unui pacificator

Iulia Batista era responsabilă pentru evidența escortelor militare, răniților, decedaților și armamentului pierdut. 

„Atunci ne adaptam după graficul de energie electrică deșteptarea era al 5:45 ca să reușesc să fierb apă să pregătesc cafeaua, apoi mă deplasam la oficiu, începeam lucrul la opt. Toată ziua mă aflam pe teritoriul bazei. Erau momente când eram limitați în orice deplasare, strict pe teritoriul bazei pentru că nu eram în siguranță, duceam o rutină cu documentele, reieșind din obligațiile pe care le aveam”, povestește locotenenta-colonelă.

Experiența a fost altfel când a fost detașată a doua oară. Era cu mult mai interesantă, spune ea, pentru că era detașată în echipă și efectua patrule zilnice.

 „Vizitam câte o localitate unde discutam cu un fel de primar al satului, despre situația localității, numărul de băștinași, care sunt cele mai grave probleme, câte școli sunt, dacă au acces la spital, dacă au surse de apă potabilă. Asta a fost cel mai interesant, cunoșteam oameni noi, întâlneam oameni care niciodată nu văzut un om de rasă albă, ei credeau că noi suntem fără piele. Într-o zi așteptam mașina că să mă deplasez la serviciu, s-au apropiat doi bărbați de mine și au început să-mi pipăie mâinile, fața, nu înțelegeau ce era cu pielea mea”, își amintește femeia.

Misiunea a fost stabilită ca un instrument de a liniști spiritele din ambele părți într-un conflict religios.

„Rolul nostru ca observatori era detașarea într-o echipă, patrularea, deci eram ochii și urechile misiunii, monitorizam situația, securitatea, deplasările grupărilor armate, intram în discuții cu localnici și informația o aflam de la ei”, spune Batista. Mai mult, ea susține că fiind femeie avea încrederea băștinașelor, care îi povesteau mai ușor unei alte femei cazurile de maltratare sau viol.

Deși se afla într-un stat slab dezvoltat, Iulia Batista își amintește de faptul că băștinașii erau optimiști, cu toate că în multe sate bântuiau boli precum malaria, hepatita, SIDA, sau boli de piele.

Riscurile pe care le-a realizat abia când a revenit din misiune

Locotenenta-colonelă a spus că a realizat în ce situații de risc s-a aflat abia când a revenit în Republica Moldova. 

„Au fost cazuri și de ambuscade, și de atac asupra bazei unde ne aflăm, au fost momente tensionate, dar doar acasă m-am gândit la asta, doar atunci am avut anxietate, frică și panică, chiar și pe străzile Chișinăului nu mă simțeam în siguranță”, spune femeia.

Aflându-se în prima misiune, în 2015, niște grupări armate au atacat capitala și au deschis porțile de la închisoare, eliberând deținuții. Atunci, timp de o săptămână Iulia Batista și colegii ei au rămas blocați în apartamentul pe care îl închiriau.

„Apă potabilă nu aveam, pentru că cea din robinet nu este bună pentru consumat. Nici mâncare nu prea am avut, am rămas doar pe orez și câteva sticle de apă. Peste o săptămână am cerut să fim evacuați în statul major al misiunii, a fost trimisă după noi o mașină blindată. Am fost evacuați în bază unde încă o săptămâna am dormit pe mese, pe scaune, pe jos, pentru că au fost evacuate și alte persoane civile, membrii ai ONG-urilor. Eram asigurați cu mâncare la pachet și cu sticle cu apă. Așa am stat o săptămâna și ceva, apoi conflictul a fost ameliorat, după care a revenit totul la normal, dar noi activam echipați cu cască și cu vestă antiglonț după asta”, își amintește Iulia Batista.

O altă situație de risc a fost când Iulia Batista și colegii ei patrulau localitățile, atunci s-au pomenit față în față cu membrii unei grupări armate. O simplă coincidență le-a salvat atunci viața, povestește pacificatoarea. O altă dată a avut o întâlnire cu un lider al unei grupări armate unde trebuia să negocieze prezența lui în zona în care avea aria de responsabilitate, să-l convingă să predea armele. Atunci au făcut câteva fotografii pentru a le atașa la raportul operațional. 

„Peste câteva săptămâni am plecat într-o patrulă, era într-o distanță de vreo sută și ceva de km de la bază. Aveam radio bidirecțional în mașină, dar clar lucru că nu funcționa peste tot. Și am ajuns într-o ruină de sat ars, doborât la pământ, dar ce mi s-a părut straniu e că am văzut o măsuță mică de lemn și cești. Ne-am oprit, și la un moment dat am văzut că cineva se ascunde după un copac, credeam că sunt localnicii care revin în sat după atac și i-am chemat. Când au ieșit de după copac, de fapt era o grupare armată, au ieșit vreo 7-8 persoane înarmate. Franceza mea e la nivelul la ceea ce țin minte din școală, dar am încercat să discut cu ei. Am întrebat care gruparea armată sunt și el mi-a spus - 3R. Atunci mi-am amintit că recent am avut întrevederea cu generalul lui și aveam poze cu el. Am luat telefonul, i-am spus „iată comandatul vostru, el este prietenul meu” asta ne-a salvat, ei ne-au perceput amical, au dat mâna cu noi, situația s-a schimbat la 180 de grade și am fost lăsați să plecăm în liniște și pace”, povestește locotenenta-colonelă.

„Acolo mai tare te temi de cei vii decât de cei morți”

„Am văzut rezultatele conflictelor, am văzut cadavre, dar atunci mai tare te temi de cei vii decât de cei morți. Fiindcă am mai avut un caz, s-a întâmplat în capitală cu câteva săptămâni înainte să revin acasă. Am plecat cu un coleg la piață, nimic ieșit din comun, și am intrat într-o intersecție de unde din niște tufari a ieșit un criminal, era înarmat, avea machete și o pușcă, ne-a zis să lăsăm toate lucrurile jos, rucsac cu laptop, cu toți banii pe care îi aveam, documente.  Colegul meu a ezitat, celuilalt ceva nu i-a plăcut și l-a lovit cu machete peste burtă. În momentul cela credeam că gata, s-a sfârșit cu el, tremuram toată, dar până la urmă a fost o zgârietură. Am predat tot, unicul lucru - cheile mașinii erau în buzunar. Am fugit repede spre mașină, am mers la bază, am raportat tot ce s-a întâmplat. Aceste lucruri se transmit, și astfel se înțelege în ce zone ale orașului e mai periculos”, își amintește Iulia Batista.

Despărțirea de fiică - cea mai grea încercare

Cea mai grea provocare în decizia pe care a luat-o a fost despărțirea de fiica sa, care avea doar patru ani. În prima perioadă discuțiile erau complicate din cauza conexiunii slabe.

La început dorea să renunțe și să se întoarcă în țară, dar nu a putut să refuze ideea unei noi provocări, unei noi aventuri. Astfel, în 2016 Iulia Batista a fost detașată într-o nouă misiune de menținere a păcii din Republica Central Africană.

În decembrie 2021, a fost detașată în Oficiul pentru Afaceri Militare (OMA), Department of Peace Operations al Națiunilor Unite. În prezent, Iulia Batista face parte din echipa Serviciului Operații Curente din cadrul OMA.

Sarcinile de baza ale Iuliei Batista sunt consilierea conducerii OMA cu privire la aspectele tehnice ale operațiunilor militare, cum ar fi planificarea de urgență, rotația forțelor și raportarea operațională, în coordonare cu echipele operaționale integrate, pentru a se asigura că aspectele militare sunt integrate sau coordonate. Ea răspunde de coordonarea vizitele statelor membre, consilieri militari și personalul militar superior de la sediu la operațiunile de menținere a păcii, coordonează grupurile sau delegațiilor militare și coordonează procesul de informare și debriefing pentru oficialii militari înalți din operațiunile de menținere a păcii.