Plecarea din PLDM a deputatului Nicolae Juravschi a făcut ca cele două componente ale APME, să fie aproape la egalitate. PLDM a ajuns de la 23 de deputați la începutul legislaturii, la 20, iar în prezent, a fost întrecută de comuniști care au 21 de parlamentari. Socialista Lidia Lupu, care a părăsit tabăra socialiștilor săptămâna trecută ar putea trece la PD, mai ales că excluderea acesteia din PSRM a fost în urma votării unui președinte de raion din partea democraților.
Cei patru deputați independenți sunt Iurie Leancă și Eugen Carpov, care împreună sunt la baza PPEM, care urmează în luna august să desfășoare congresul de constituire, Nicolae Juravschi, cel care a părăsit astăzi PLDM și socialista Lidia Lupu, care a părăsit săptămâna trecută PSRM.
Liberal-Democrații ar putea pierde întâietatea în potențiala coaliție și respectiv dreptul moral de a înainta candidatura pentru funcția de premier, întrucât în lumina ultimelor evenimente, PD ar putea avea 20 de mandate, același număr ca și PLDM.
Vezi și aceste știri

Un polițist și alte două persoane, reținute pentru că ar fi cerut mită de 500 de mii de lei pentru a rezolva un dosar privind traficul de droguri

Un conac din Austria al oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei, a fost ocupat de activişti
