„În vederea respectării prevederilor art. 131 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797/1996, pentru absența fără motiv întemeiat pe parcursul lunii noiembrie de la şedinţele Parlamentului și ale comisiilor permanente, au fost sancționați, prin reținerea a 75% din salariu şi din indemnizația lunară neimpozabilă pentru transport, deputații Fracțiunii parlamentare Partidul ȘOR, Reghina Apostolova, Vadim Fotescu, Petru Jardan și Denis Ulanov”, se arată într-un comunicat emis de Parlamentul Republicii Moldova.
Totodată, a fost sancționat și deputatul Fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Constantin Starîș, pentru absență fără motiv întemeiat pe parcursul lunii noiembrie de la trei şedinţe ale comisiei permanente din care face parte.
Astfel, din salariul lui Starîș s-au reținut 50% din salariu şi din indemnizația lunară neimpozabilă pentru transport.
Absența deputatului se consideră fără motiv întemeiat, dacă este din alte motive decât aflarea deputatului în concediu medical, în concediu din motive personale, neparticiparea la ședința plenară în semn de protest la o chestiune din ordinea de zi.
Potrivit legislației, absența fără motiv întemeiat a deputatului pe parcursul unei luni la 3 ședințe ale Parlamentului se sancționează cu pierderea a 50% din salariu și din alte îndemnizații pentru luna următoare, iar pe parcursul unei luni la 4 și mai multe ședințe - cu pierderea a 75% din salariu și din alte îndemnizații pentru luna următoare. Amintim că, deputații fracțiunii Partidului Șor nu s-au prezentat la nicio ședință plenară a Parlamentului, de la începutul sesiunii de toamnă.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.