Liderul PLDM, Vlad Filat dar și primarul de Orhei, Ilan Shor au fost audiați în dosarul fraudelor de la Banca de Economii. Ambii au fost citați pentru a da depoziții în dosarul devalizării BEM. Astăzi a fost citată și Zinaida Greceanîi, care însă nu a venit deoarece se afla înafara țării.
Vlad Filat a deținut anterior funcția de prim-ministru, în timp ce Ilan Shor s-a aflat în fruntea Consiliului de Administrare al BEM când a început întregul scandal.
Săptămâna trecută, procurorii au chemat la audieri mai mulţi oficiali, între care foşti premieri, miniştri, deputaţi, responsabili de la Banca Naţională, Comisia Naţională a Pieţei Financiare etc.
Totodată, directorul adjunct al Agenţiei Proprietăţii Publice şi fostul viceministru al Economiei au fost recunoscuţi în calitate de bănuiţi, ambii fiind suspectaţi de neglijenţă în serviciu, fapt care a generat pierderea pachetului majoritar de acţiuni al statului în Banca de Economii.
Procurorii continuă acţiunile de urmărire penală în cadrul investigaţiei extinse ce vizează fraudele din sectorul bancar, comise în diverse perioade ale administrării instituţiei financiare, urmând să fie audiate mai multe persoane publice de diferit rang.
Vezi și aceste știri

Urmărirea penală în privința lui Dodon poate fi reluată. Reniță: După doi ani de luptă, PG poate face o investigație imparțială

Pasajul subteran de pe str. Ismail, pe punctul de a fi renovat într-un parteneriat public-privat. Ce au propus autorii și de ce consilierii au spus „NU”
