Potrivit lui Spînu, cantitatea pentru decembrie este de aproximativ 204 mii de MW, iar prețul este de 73 de dolari.
„Această cantitate, împreună cu contractele bilaterale din România, e suficientă pentru tot consumul malului drept. MoldovaGaz va livra 5,7 milioane m3 de gaz pe zi malului stâng, inclusiv MGRES”, a scris ministrul MIDR.
Astfel, Comisia Situații Excepționale și Agenția Națională pentru Reglementare Energetică urmează să decidă referitor la reducerea tarifului la energia electrică.
„Cetățenii vor plăti mai puțin pentru electricitate. Această contract este un compromis rezonabil pentru a asigura cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului cu energie electrică și gaz. Malul drept va utiliza gazul din rezerva pe care am acumulat-o. Pentru prima data, malul drept nu mai este dependent de gazul livrat de Gazprom”, a mai punctat Andrei Spînu.
Autor:
Suplimentar, odată cu semnare acestui contract, vicepremierul anunță că se reduce riscul deconectărilor masive de la electricitate.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.