Din 2017, numărul de școli pentru copii cu deficiențe în dezvoltarea intelectuală sau fizică aproape s-a înjumătățit

Din 2017, numărul de școli pentru copii cu deficiențe în dezvoltarea intelectuală sau fizică aproape s-a înjumătățit

În ultimii ani, s-a constatat o scădere continuă atât a numărului de școli pentru copii cu deficiențe în dezvoltarea intelectuală sau fizică. Acestea s-au redus de la 14 unități, în anul de studii 2017/18, la opt instituții în 2021/22. Totodată, s-a micșorat și numărul de elevi din acestea, de la 749 de persoane la 551 de persoane, arată datele Biroului Național de statistică. 

Majoritatea copiilor cu cerințe educaționale speciale sunt integrați în școlile obișnuite. În anul de studii 2021/2022, în instituțiile de învățământ din țară au fost înscriși 9,5 mii de elevi cu cerințe educaționale speciale și cu dizabilități. Dintre aceștia, 8,9 mii de elevi studiau în instituții de învățământ general și 0,6 mii – în școli pentru copii cu deficiențe în dezvoltarea intelectuală sau fizică.

În instituțiile de învățământ general, în anul de studii 2021/22, învățau 7.257 de elevi cu cerințe educaționale speciale și 1.667 de elevi cu dizabilități.

Comparativ cu anul de studii 2020/21, numărul elevilor cu cerințe educaționale speciale și cu dizabilități a înregistrat o scădere de 3,5%.

Practic două treimi din elevii cu cerințe educaționale speciale și cu dizabilități sunt băieți (66,7% în 2021/22). Majoritatea elevilor sunt cu deficiențe în dezvoltarea intelectuală – 71%.

La 1 ianuarie 2022, conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, numărul persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova a constituit 168 de mii de persoane, dintre care 10,6 mii de copii cu vârsta de 0-17 ani.

Persoanele cu dizabilităţi au reprezentat 6,5% din populaţia totală a ţării cu reședință obișnuită, iar copiii cu dizabilităţi au constituit 1,9% din numărul total al copiilor cu reședință obișnuită din Republica Moldova.

Astfel, în anul 2021, în medie la 10 mii locuitori în vârstă de 18 ani şi peste au revenit 49 de persoane adulte recunoscute cu dizabilitate primară, comparativ cu 48 de persoane adulte la 10 mii locuitori de vârsta respectivă înregistrate în anul 2017. La 10 mii copii în vârstă de 0-17 ani, au revenit 26 copii recunoscuți cu dizabilitate primară, comparativ cu 24 copii în anul 2017.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.