Compania de telecomunicaţii RCS&RDS va lansa, în toamnă, postul de radio informativ Digi FM, care va înlocui Info Pro, după cum a declarat, în şedinţa CNA de joi, Cosmin Prelipceanu, care este responsabil de reţeaua Digi FM, scrie Mediafax.RO.
"Suntem în grafic, ne respectăm promisiunea. În toamnă va exista Digi FM. Reţeaua este (în prezent, n.r.) cum o ştiţi, Info Pro şi Pro FM sunt împreună. Digi FM va exista de la toamnă", le-a spus Cosmin Prelipceanu, joi, membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).
Afirmaţia a fost făcută în contextul în care societatea RCS&RDS SA a solicitat CNA prelungirea cu nouă ani a licenţelor audiovizuale pentru Digi FM din Băneasa-Dobrogea Sud, Craiova, Timişoara, Reşiţa, Braşov şi Novaci, care vor expira pe rând în lunile august şi septembrie, potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa de joi a Consiliului.
De asemenea, RCS&RDS SA a cerut CNA prelungirea cu nouă ani a licenţelor pentru staţiile din Focşani şi Râmnicu Vâlcea ale Pro FM, care urmează să expire în august.
CNA a aprobat aceste solicitări cu unanimitatea voturilor membrilor prezenţi la şedinţa de joi (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea).
La şedinţa CNA a fost prezentă o delegaţie din partea RCS&RDS formată din Lucian Mihai, reprezentantul companiei în relaţia cu Consiliul, Cosmin Prelipceanu, responsabil pentru Digi FM, Adina Goriţă, directorul Digi FM, Marius Dobre, responsabil de Pro FM, şi Vera Secrieru, reprezentanta televiziunii Digi 24 în relaţia cu Consiliul.