Un grup de tineri muzicieni moldoveni care-și fac studiile în toate colțurile lumii au revenit în vacanța de vară acasă cu scopul de a lansa un festival de muzică clasică, „Moldo Crescendo”. Între 6 și 16 august, opt foști elevi la liceul „Ciprian Porumbescu” și o muziciană invitată din Ucraina vor delecta Chișinăuienii cu cele mai frumoase creații de muzică camerală.
Cei care dau viață instrumentelor muzicale din proiect sunt violoniștii Ionel Manciu, Dan-Iulian Druțac, Anica-Dumitrița Vieru și Vadim Grumeza, la violă este Yuri Atvinovski, violoncelele sunt mânuite de Radu Croitoru și Constantin Borodin, iar la pian, dar și la cârma organizatorică a proiectului, este Marcel Lazăr. Grupului i se va alătura și o violistă invitată din Ucraina, Oksana Mucosii.
În mare creștere pentru Moldova
Deși grupul are deja doi ani, iar vara trecută au mai oferit concerte în Muzeul Național de Arte și chiar în parcarea unui centru comercial, anul acesta tinerii au decis să se lanseze cu un adevărat festival în cadrul căruia să ofere șase concerte. „Am văzut că lumii îi place ceea ce facem. Am decis să numim cumva mișcarea noastră și să-i dăm acelui ceva un nume, făcându-l un proiect în toată legea. Așa a venit denumirea de „Moldo Crescendo” de la termenul muzical molto crescendo(în mare creștere). Este o denumire care ni se pare foarte sugestivă, iar acum lucrăm și la un logo care să transmită și mai bine mesajul. Prin această denumire am vrut să arătăm că vrem să dezvoltăm muzica clasică în Moldova”, povestește Marcel Lazăr.
Grupul de tineri a ales să interpreteze anume muzică de cameră, pentru că, după părerea lor, acesta este unul dintre visurile unui muzician.„În mod normal, un pianist sau un cordar trebuie să aleagă dintre activitatea solo, cea dintr-un ansamblu cameral sau cea din orchestră. Să cânți solo este foarte greu pentru că trebuie să fii de-a dreptul un muzician bun și să mai ai și legături. În orchestră se pierde identitatea muzicianului, pentru că se memorizează grupul. De asemenea, în orchestră este un șef: dirijorul. El spune cum trebuie să se petreacă lucrurile”, povestește Marcel Lazăr.
„Toți sunt șefi și nimeni nu e șef”
Tânărul pianist susține că în muzica de cameră totul este altfel. „În acest caz de obicei se întâlnesc niște prieteni care reușesc să lucreze împreună. Atunci când cântăm, fiecare vine cu idei și toți sunt la același nivel. Toți sunt șefi și nimeni nu e șef, iar asta e cu mult mai plăcut”, zâmbește Marcel.
Concerte la spital și orfelinat
Concertul de deschidere al tinerilor se va da pe data de 9 august, în incinta Sălii cu Orgă. „Vom interpreta un cvartet de corzi de Mozart, altul de Ceaikovski și un quintet cu pian de Dvorak. Apropo, am decis să punem accent pe muzica lui Ceaikovski întrucât anul acesta se împlinesc 175 de ani de la nașterea lui. Un alt concert sperăm să-l organizăm pe strada pietonală. Credem că este o idee neobișnuită, dar totuși cel mai netradițional pentru ediția aceasta vor fi două concerte oferite în spitale: unul la Spitalul Clinic Republican și altul într-o secție de copii sau la vreun orfelinat. Acesta era și scopul nostru inițial - de a aduce muzica clasică oamenilor care nu pot veni la un concert”, explică tânărul pianist. Încă un concert va avea loc la Muzeul Național de Arte, iar festivalul se va încheia cu încă un concert la Sala cu Orgă.
Fiecare dintre membrii grupului au participat sau încă mai fac parte dintr-un alt proiect muzical de succes, Chișinău Youth Orchestra. Chiar dacă s-au separat de orchestra din care făceau parte, atât Marcel Lazăr, cât și violonistul Ionel Manciu spune că între ei nu va exista concurență. „Având același scop - de a promova muzica de calitate și tinerii - noi ne vom împrieteni. Anul acesta concertele noastre se intersectează, dar asta e unica perioadă în care noi putem să ne întâlnim acasă”, spune Marcel. Colegul său susține și el că „cele două proiecte se pot completa unul pe altul”.
„Căutăm sponsori”
Tinerii de la „Moldo Crescendo” au planuri mari, însă le lipsește finanțarea. „Pentru anii viitori panificăm să ieșim din Chișinău și să mergem cu concerte în toată țara, iar apoi și în țările vecine. Ne-am dori să organizăm chiar niște concursuri de muzică de cameră. Suntem în căutare activă de sponsori, dar ne-am dori și ar fi minunat ca lumea simplă să doneze și ea. Am creat o mică campanie, de câteva zile, prin care facem fundraising și deocamdată avem pe cont doar 120 de euro, iar scopul nostru e să adunăm 8000 de euro până pe 6 august”, dezvăluie Marcel.
Toți cei care doresc să susțină financiar proiectul „Moldo Crescendo” pot să o facă intrând pe pagina campaniei. Intrarea la primul și ultimul concert va avea loc în bază de bilete, iar celelalte patru vor fi gratuite.
Autor: Felicia Nedzelschi