Comuniștii nu mai pot participa la alegerile din Ucraina

Comuniștii nu mai pot participa la alegerile din Ucraina
Foto: www.conquerclub.com

Toate cele trei partide comuniste din Ucraina nu mai au dreptul de a participa la alegeri, potrivit unei decizii semnate de Ministrul Justiție, în baza legii decomunizării, scrie rbc.ru.

Ministrul Justiției din Ucraina, Pavel Petrenco a declarat în cadrul unei conferințe de presă că a semnat mai multe decizii prin care cele trei partide comuniste din Ucraina nu mai au dreptul de a participa la alegeri sau în viața politică a țării.

Această decizie a fost luată după ce a fost verificat dacă simbolurile sau regulamentul  acestor partide contravine legii cu privire la decomunizarea țării. Pavel Petrenco afirmă că „după ce a fost adoptată legea cu privire la decomunizarea țării s-a creat o comisie independentă care a efectuat verificarea celor trei partide comuniste, timp de o lună.”

Ministrul Justiției din Ucraina spune că va lupta pentru a obține o decizia instanței care să interzică activitatea partidelor comuniste în Ucraina.

Totuși liderul Partidului Comunist din Ucraina, Petr Simonenko afirmă că partidul pe care îl conduce va participa oricum la alegerile care vor avea loc pe 25 octombrie 2015.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
700.000 de soldați ar apăra acum Ucraina, afirmă Volodimir Zelenski

700.000 de soldați ar apăra acum Ucraina, afirmă Volodimir Zelenski

Un parlamentar rus face aluzie la un posibil schimb al prizonierilor din Azovstal cu Medvedciuc

Un parlamentar rus face aluzie la un posibil schimb al prizonierilor din Azovstal cu Medvedciuc

În Moldova se produce de opt ori mai mult ulei și grăsimi decât acum un an

În Moldova se produce de opt ori mai mult ulei și grăsimi decât acum un an

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    EDITORIAL | Ghetele albe de la Bruxelles și stiletto de la Jora de Mijloc
  • 2
    Un alt copac s-a prăbușit în capitală. Arborele a strivit o mașină (FOTO)
  • 3
    O femeie a protestat, pe covorul roşu de la Cannes, împotriva violurilor comise de soldaţii ruşi în Ucraina
  • 4
    Un conac din Austria al oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei, a fost ocupat de activişti
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.